VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război Israel-Hamas, ziua 51: Circa 13 femei și copii israelieni și 7 cetățeni străini vor fi eliberați astăzi de Hamas. 248 de camioane cu ajutor umanitar au ajuns în Gaza

Update: 13 femei și copii israelieni vor fi eliberați de Hamas în această seară, împreună cu 7 cetățeni străini, susține Qatar care este mediator în armistițiu dintre Israel și Hamas, scrie The Times of Israel.

Qatarul spune că alți 13 copii și femei, precum și 7 cetățeni străini vor fi eliberați de gruparea teroristă Hamas în seara zilei de duminică. În schimb, Israelul va elibera 39 de prizonieri palestinieni deținuți în închisorile israeliene.

Potrivit sursei citate, nu există un anunț oficial al Israelului în această privință, dar presa locală și surse din IDF spun că oficialii israelieni au confirmat că așteaptă eliberarea a 13 israelieni.

Update: Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat sâmbătă că un total de 248 de camioane cu ajutor umanitar au sosit în Fâşia Gaza de la intrarea în vigoare a armistiţiului cu o zi înainte, iar dintre acestea, 61 de vehicule au livrat echipamente medicale, alimente şi apă în nordul enclavei, relatează AFP.

Unsprezece ambulanţe, trei autocare şi o camionetă au ajuns la spitalul Al-Shifa, cel mai mare din Fâşia Gaza, „pentru a ajuta la evacuări”, a anunţat Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).

Potrivit autorităţilor israeliene, clădirea spitalului ar fi principalul centru de comandă pentru operaţiunile Hamas în Fâşia Gaza, acuzaţie respinsă de mişcarea islamistă palestiniană.

„Cu cât va dura mai mult armistiţiul, cu atât mai multe organizaţii umanitare vor putea trimite ajutoare în interiorul şi în afara Fâşiei Gaza”, a adăugat OCHA, mulţumind Semilunii Roşii palestiniene şi Semilunii Roşii egiptene.

Agenţia ONU a salutat „eliberarea altor ostatici astăzi (sâmbătă)” şi şi-a reînnoit apelul pentru „eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor”, subliniind totodată că „eliberarea altor prizonieri palestinieni le va aduce alinare familiilor şi apropiaţilor acestora”.

Autoritatea penitenciară israeliană a anunţat în noaptea de sâmbătă spre duminică eliberarea a 39 de prizonieri palestinieni, după ce mişcarea islamistă aflată la putere în Gaza a eliberat 20 de ostatici, în cadrul unui acord care a intrat în vigoare vineri.

La 51 de zile de război, armata israeliană a anunțat că 17 ostatici eliberați de Hamas au ajuns în Israel. În a doua zi a armistițiului temporar dintre Israel și Hamas, au fost eliberați 13 israelieni și 4 cetățeni thailandezi. În schimbul lor, din închisorile israeliene au fost eliberați 39 de prizonieri. Israelul a primit lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi duminică, a declarat pentru The Times of Israel un oficial familiarizat cu această chestiune.

Prizonierii palestinieni sunt toţi femei, copii şi adolescenţi cu vârsta sub 19 ani, la fel cum ostaticii eliberaţi sunt toţi femei şi copii. Centrul Medical unde au fost internați ostaticii eliberați de Hamas susține că 12 din cei 13 ostatici eliberați ieri din Fâșia Gaza nu au necesitat îngrijiri medicale urgente. O tânără de 21 de ani are nevoie de tratament medical urgent. Aseară, reprezentanții spitalului au descris starea ei ca fiind moderată iar viața nu este pusă în pericol.

Schimbul de ostatici și prizonieri a fost amânat sâmbătă seara de Hamas, după ce organizația palestiniană a acuzat Israelul că ar fi încălcat termenii armistițiului. În replică, Israelul anunțase că va redeschide operațiunile militare dacă nu va avea loc eliberarea ostaticilor.

Forțele de Apărare Israelului publică un videoclip de la eliberarea celor 13 ostatici israelieni din Gaza, inclusiv un clip care arată pe fetița Emily Hand de 9 ani, întâlnindu-și tatăl pentru prima dată în 50 de zile și pe Hila Rotem, de 13 ani, fiind întâmpinată și îmbrățișată de către unchiul ei.

Emily era la o petrecere de pijama la casa unui prieten la momentul atacului Hamas din 7 octombrie. Inițial a fost raportată că a fost ucisă, dar ulterior a fost anunțat că se numără printre cei ținuți ostatici în Gaza. Emily a împlinit nouă ani în timp ce era ținută ostatică în Fâșia Gaza.

Totodată, gruparea teroristă Hamas a eliberat-o pe Rotem fără mama ei, încălcând acordul cu Israelul.

Israelul a primit lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi duminică. Biroul primului ministru spune că Israelul a notificat familiile ale căror persoane dragi se află pe lista transmisă de Qatar, care a mediat între Israel şi Hamas. Astăzi este a treia zi a unui armistiţiu de patru zile, despre care Qatar a declarat mai devreme că speră să fie prelungit în continuare prin eliberarea altor ostatici.

Acordul ar trebui să dureze patru zile şi să permită eliberarea a 50 de israelieni şi a 150 de palestinieni. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.