VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Război Israel-Hamas, ziua 113. Mai multe țări suspendă finanțările către agenția ONU pentru refugiați palestinieni

Update: SUA, Australia şi Canada și Italia au anunțat suspendarea finanțărilor către agenţia ONU pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA), după acuzaţii formulate de autorităţi israeliene potrivit cărora angajaţi ai acestei agenţii ar fi putut fi implicaţi în atacul comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas asupra Israelului la 7 octombrie 2023, transmit AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Statele Unite au anunţat vineri că „suspendă temporar” orice finanţare viitoare pentru agenţia ONU, aflată în centrul distribuţiei de ajutor civililor din Fâşia Gaza şi sub focul luptei dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană.

Statele Unite „sunt extrem de îngrijorate de acuzaţiile conform cărora 12 angajaţi ai UNRWA ar fi putut fi implicaţi în atac”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-un comunicat.

Sâmbătă, ministrul de externe australian Penny Wong a declarat că este „profund îngrijorată” de acuzaţiile împotriva UNRWA. „Vorbim cu partenerii noştri şi vom suspenda temporar plata finanţărilor recente”, a scris ea pe reţeaua de socializare X. „Salutăm răspunsul imediat al UNRWA, inclusiv rezilierea contractelor, precum şi anunţul unei investigaţii privind acuzaţiile împotriva organizaţiei”, a continuat ea.

La rândul său, ministrul canadian al dezvoltării internaţionale Ahmed Hussen a anunţat vineri că „Canada a suspendat temporar toate fondurile suplimentare pentru UNRWA în timp ce (agenţia) întreprinde o investigaţie amănunţită a acestor acuzaţii”.

„Canada ia aceste acuzaţii extrem de în serios şi este strâns implicată cu UNRWA şi alţi donatori în această problemă”, a scris el pe X. „Dacă aceste acuzaţii se adeveresc, Canada se aşteaptă ca UNRWA să acţioneze imediat împotriva celor identificaţi ca fiind implicaţi în atacurile teroriste ale Hamas”, a adăugat el, precizând că Ottawa este „profund îngrijorată de criza umanitară din Gaza şi continuă să solicite o tranzitare rapidă, durabilă şi nestingherită a ajutorului esenţial”.

„Guvernul italian a suspendat finanţarea UNRWA după atacul atroce asupra Israelului din 7 octombrie” 2023, a anunțat ministrul de Externe italian Antonio Tajani, pe platforma X, adăugând că o parte din aliaţii Italiei au luat deja o decizie similară.

UNRWA a anunţat vineri că a primit informaţii de la Israel cu privire la „presupusa implicare a mai multor angajaţi ai săi” în atacul din 7 octombrie 2023. Totodată, ONU a anunţat că secretarul general al organizaţiei, Antonio Guterres, a fost informat despre această situaţie şi că acesta este „îngrozit”.

Directorul CIA, serviciul american de informaţii, se va întâlni „în următoarele zile la Paris” cu omologii săi israelian şi egiptean, precum şi cu prim-ministrul Qatarului, pentru a încerca să încheie un acord de armistiţiu între Israel şi Hamas, a declarat vineri pentru AFP o sursă de securitate dintr-un stat implicat în negocieri.

Această sursă a confirmat astfel informaţii din mai multe media americane potrivit cărora preşedintele Joe Biden intenţionează să-l trimită foarte curând în Europa pe şeful CIA, Williams Burns, în speranţa de a negocia un armistiţiu în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, scrie Agerpres.

Totodată, Casa Albă a anunțat vineri că Preşedintele american Joe Biden a discutat cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al-Thani, despre „ultimele evenimente din Israel şi Gaza, inclusiv despre eforturile de eliberare a ostaticilor răpiţi de Hamas”, subliniind că nu este de aşteptat niciun anunţ „iminent”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.