VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 678: În urma atacurilor cu rachete și drone rusești 250.000 de consumatori au rămas fără electricitate

Update: Compania națională ucraineană de energie Ukrenergo a informat că 250.000 de consumatori au rămas fără electricitate în Kiev și în zonele învecinate după loviturile aeriene rusești asupra capitalei.

Temperaturile din regiune se situau marți în jurul valorii de 3 grade Celsius, potrivit AFP.

Update: Procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, a anunțat că cel puțin 115 persoane au fost rănite în urma atacurilor cu rachete și drone rusești asupra Kievului și a orașului Harkov din nord-estul țării, marți. Până în prezent au fost raportate cinci decese.

Într-o postare pe X, procurorul general scrie că „copii și familii întregi” se numără printre răniți și a calificat atacurile drept „un act flagrant de terorism”.

Update: Sistemele de apărare aeriană au doborât încă opt rachete Vilkha MLRS deasupra regiunii Belgorod. Despre aceasta anunță Ministerul Apărării din Rusia.

Anterior, armata rusă a raportat nouă rachete ucrainene distruse în regiunea Belgorod.

Între timp, utilizatorii rețelelor de socializare raportează că există distrugeri în oraș, iar guvernatorul regional, Vyacheslav Gladkov, a spus că, în urma atacului ucrainean asupra Belgorod, un bărbat a fost ucis și alte patru persoane au fost rănite, notează BBC.

Autorităţile ucrainene au declanşat alertele aeriene pentru întreaga ţară din cauza ameninţării reprezentate de bombardierele ruseşti active. Cel puţin zece explozii puternice au fost auzite marţi dimineaţă la Kiev, în timp ce Harkovul este supus unui atac masiv cu rachete.

„Kiev – rămâneţi în adăposturi. Multe rachete se îndreaptă (spre voi)”, au transmis forţele aeriene ucrainene pe Telegram.

Cu câteva ore mai devreme, armata avertizase că bombardiere strategice ruseşti se află în aer.

„Pericol de rachete în zonele în care este în vigoare alerta aeriană! Ameninţare de lansări de rachete de croazieră de pe avioane Tu-95MS. Un total de 16 bombardiere strategice Tu-95MS se află în aer”, anunţă Forţele Aeriene pe Telegram.

Administraţia militară a capitalei a anunţat că fragmente de rachete doborâte au căzut în diferite cartiere, inclusiv în zone rezidenţiale.

Primarul Vitali Kliciko a declarat că au fost avariate conducte de gaz în cartierul Pecerski din Kiev, iar electricitatea este întreruptă în mai multe clădiri din capitală.

De asemenea, 1 persoană a fost ucisă și peste 40 rănite după ce forțele ruse au atacat Harkovul la primele ore ale zilei de 2 ianuarie iar o rachetă a căzut în apropierea unei clădiri rezidențiale, a informat șeful administrației militare a regiunii Harkov, Oleg Sinegubov, pe Telegram.

Atacurile au avut loc după ce Putin a declarat luni că loviturile Ucrainei asupra Belgorodului „nu vor rămâne nepedepsite”, iar Rusia susţine că Ucraina a lansat atacul asupra Belgorodului din regiunea Harkov, chiar peste graniţa cu Rusia.

Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu publicat ieri că ideea conform căreia Rusia câştigă războiul este doar un „sentiment” care nu se bazează pe realitate iar Moscova suferă în continuare pierderi grele pe câmpul de luptă, informează Reuters.

„Mii, mii de soldați ruși uciși, pe care nici măcar nu i-a luat cineva”, a declarat președintele ucrainean revistei The Economist, invocând pierderile grele ale Rusiei în oraşul asediat din est, Avdiivka, pe care l-a vizitat săptămâna trecută.

Zelenski nu a furnizat nicio dovadă care să susțină afirmațiile sale cu privire la pierderile părţii ruse. El a spus că priorităţile Ucrainei în 2024 includ lovirea punctelor forte ale Rusiei în Crimeea pentru a reduce numărul de atacuri asupra ţării sale, precum şi protejarea oraşelor cheie de pe frontul de est.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna trecută că poziţia Rusiei se îmbunătăţeşte în prima linie şi că nu va opri campania până când nu vor fi atinse obiectivele sale, care includ „denazificarea, demilitarizarea şi statutul neutru” al Ucrainei.

Oficialii ruşi consideră un eşec contraofensiva ucraineană lansată la jumătatea anului 2023 în estul şi sudul ţării.

Nu a existat un răspuns imediat la solicitarea de comentarii din partea oficialilor ruşi cu privire la ultimele declaraţii ale preşedintelui Zelenski.

În declaraţiile pentru The Economist, Volodimir Zelenski a recunoscut că „poate că nu am reuşit (în 2023) aşa cum şi-a dorit lumea. Poate că nu totul este atât de rapid pe cât şi-a imaginat cineva”. Dar ideea că forţele ruse câştigă este doar un „sentiment”, a mai afirmat şeful statului ucrainean.

În schimb, a salutat „rezultatul uriaş” al forţelor ucrainene reprezentat de străpungerea blocadei ruseşti din Marea Neagră ce a permis exporturile de cereale prin intermediul unei noi rute de-a lungul coastei sale de sud.

Dacă Ucraina ar pierde războiul, a spus el, Rusia ar fi încurajată să avanseze împotriva altor ţări, deoarece „Putin simte slăbiciune ca un animal, pentru că este un animal. El simte sângele, îşi simte puterea”.

Având în vedere că sprijinul suplimentar pentru Ucraina se confruntă cu obstacole în Statele Unite şi Uniunea Europeană, sunt necesare mai multe eforturi pentru a convinge lumea că apărarea Ucrainei înseamnă apărarea lumii, a spus el.”Poate că ceva lipseşte. Sau poate lipseşte cineva”, a spus el.”Cineva care poate vorbi despre Ucraina ca fiind o apărare a noastră, a tuturor”.

Rusia a spus că este pregătită pentru discuţii de pace dacă Ucraina ţine cont de „noile realităţi”, sugerând o recunoaştere a faptului că Rusia controlează aproximativ 17,5% din teritoriul ucrainean.

Volodimir Zelenski a respins orice idee că Moscova ar fi interesată de discuţii şi a invocat în acest sens valurile repetate de lovituri aeriene ale Rusiei. „Văd doar paşii unei ţări teroriste”, a spus el. Orice apel rus la discuţii „nu este pentru că sunt oameni drepţi, ci pentru că nu au suficiente rachete, muniţie sau trupe pregătite. Au nevoie de această pauză să îşi restabilească puterea. Şi apoi, cu toată forţa lor, să întoarcă pagina acestui război”, a opinat preşedintele Ucrainei. 

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.