Update: Ucraina va adera la NATO Rusia a pierdut Ucraina pentru totdeauna ca rezultat al războiului şi nu va fi capabilă să-şi atingă obiectivele militare, în ciuda unui efort masiv al armatei sale făcut după invadarea Ucrainei în februarie anul trecut, a susţinut vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează DPA, citată de Agerpres.
„Întregul obiectiv al acestei invazii a fost de a împiedica Ucraina să se îndrepte spre NATO şi Uniunea Europeană. Ucraina este acum mai aproape ca oricând de NATO şi de Uniunea Europeană. Aceasta este o mare înfrângere strategică pentru Rusia”, a declarat Jens Stoltenberg într-un interviu acordat agenţiei de presă germane.
„Preşedintele Putin a pierdut Ucraina pentru totdeauna”, a accentuat înalta oficialitate a Alianţei Nord-Atlantice, referindu-se la faptul că timp de decenii Rusia a privit Ucraina ca parte a sferei sale de influenţă.
Stoltenberg este convins că Ucraina va adera la NATO Fostul premier norvegian s-a declarat convins că Ucraina îşi va atinge în cele din urmă obiectivul de a adera la NATO. Pe de altă parte, Stoltenberg a remarcat că Rusia plăteşte deja un preţ ridicat pentru războiul lansat contra ţării vecine.
„Rusia a pierdut sute de avioane, mii de tancuri şi 300.000 de militari. Economia rusă a slăbit. Rusia este mai izolată politic. Inflaţia este sus, nivelul de trai e jos”, a spus el. Totuşi, Jens Stoltenberg a avertizat că războiul va mai dura, adăugând că nu există semnale că Putin îşi va schimba atitudinea, chiar şi după previzibila sa realegere la viitoarele alegeri prezidenţiale ruse din 17 martie 2024.
În acelaşi timp, Ucraina a „arătat că se poate apăra, poate riposta oricât de mult timp, în special atunci când primeşte arme din Germania şi de la numeroşi alţi aliaţi din NATO”.
Update: Moscova ar putea să rupă legăturile diplomatice cu Statele Unite dacă Washingtonul confiscă activele ruseşti îngheţate ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, a anunţat ministrul de externe adjunct rus Serghei Riabkov, transmite Reuters.
”Suntem pregătiţi pentru orice scenariu, iar SUA nu trebuie să-şi facă iluzii că Rusia se agaţă cu ambele mâini, cum se spune, de relaţiile diplomatice cu acest stat”, a afirmat Riabkov, citat de agenţia de presă Interfax.
„Relaţiile diplomatice în sine nu sunt un totem care trebuie adorat, nu sunt o vacă sfântă de care toată lumea are grijă. Dar nu vom lua noi iniţiativa rupturii”, deoarece – a insistat Riabkov – Moscova înţelege că „Rusia şi SUA au un rol central în menţinerea securităţii şi stabilităţii strategice”, potrivit EFE.
Pe de altă parte, reprezentantul diplomaţiei ruse a spus că ţara sa este pregătită să dea un răspuns simetric în cazul în care SUA desfăşoară rachete cu raze scurtă şi medie de acţiune în Europa şi în regiunea Asia-Pacific, scrie antena3.ro. Potrivit lui Serghei Riabkov, Rusia urmăreşte atent evoluţia şi potenţiala desfăşurare de rachete ale SUA şi este gata să adopte rapid deciziile politice necesare pentru a răspunde pe măsură.
El a adăugat că Moscova şi Washingtonul rămân în contact cu privire la un eventual schimb de deţinuţi între cele două părţi.
Update: Rusia a pierdut 351.350 de soldați în Ucraina de la începutul războiului, a anunțat vineri Statul Major General al Forțelor Armate ucrainene.
În ultima zi, Rusia a pierdut 1.080 de militari, mai susține Ucraina.
Update: Armata ucraineană a doborât 24 din cele 28 de drone de atac lansate în cursul nopții de Rusia, au anunțat vineri Forțele Aeriene ucrainene, informează Reuters.
Dronele de fabricație iraniană au fost distruse deasupra unor părți din centrul, sudul și vestul Ucrainei.
Cel puțin două persoane au fost rănite în capitala Kiev.
Dronele rusești au vizat vineri dimineața devreme asupra orașului Kiev, primarul Vitali Kliciko și alți oficiali raportând lovituri asupra unor cartiere din capitala Ucrainei, potrivit Reuters.
A fost cel de-al șaselea atac cu drone asupra capitalei în această lună. Două persoane au fost rănite.
Kliciko a declarat că o dronă a lovit un bloc de apartamente din cartierul Solomyanskyi, la sud de centrul orașului, declanșând un incendiu la etajele superioare, care a fost rapid stins.
Serviciile de urgență au declarat că mai multe apartamente au fost avariate la etajele 24, 25 și 26 ale clădirii. Două persoane au fost rănite, dintre care una este tratată la spital.
Incidentul a avut loc la câteva sute de metri de o maternitate.
Vitali Kliciko a mai spus că fragmente de dronă au incendiat o casă în construcție în districtul Darnytskyi, pe malul estic al râului Nipru, care traversează orașul, notează hotnews.ro. El a spus că nu au existat răniți. Serhiy Popko, șeful administrației militare a Kievului, a raportat că fragmente dintr-o dronă doborâtă au lovit o clădire de apartamente într-o a treia zonă – districtul Holosiivskyi – tot la sud de centrul orașului.