Update: Unitățile ruse, sub presiunea Forțelor de Apărare ale Ucrainei, sunt nevoite să atragă regimente și resurse militare pe frontul din Bahmut din alte zone ocupate, lucru care slăbește acțiunile agresorului pe fronturile din sud. Declarația a fost făcută de expertul militar, director de dezvoltare al companiei de consultanță Defense Express, Valeri Riabîh.
„Dacă vorbim despre situația generală în direcția Bahmut, atunci orașul continuă să fie locul în care inamicul continuă să investească din ce în ce mai multe rezerve. Intenția conducerii militare ucrainene este de a pune constant presiune asupra rușilor în direcția Bahmut, ceea ce va face imposibilă dezvoltarea operațiunilor lor ofensive, în special, în direcția Liman-Kupiansk”, a subliniat expertul, citat de unian.net.
Update: Alertă aeriană de amploare pe întreg teritoriul Ucrainei. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării de la Kiev. Sirenele au fost pornite la scurt timp după ce a început întâlnirea dintre Putin și Erdogan, la Soci.
Update: Ministerul rus al Apărării susține că, luni dimineața, ucrainenii au lansat două drone asupra regiunii ruse Kursk, bombardată și ea pentru a doua oară în ultimele zile. Alte drone ar fi fost interceptate deasupra peninsulei ocupate Crimeea.
Aviația Rusă susține că a distrus și patru bărci gonflabile, cu soldați ucraineni, care se îndreptau în direcţia Capului Tarhankut din Peninsula Crimeea, în partea de nord-vest a Mării Negre. Nu este prima dată când Rusia susține că ucrainenii încearcă un desant amfibiu în Crimeea, iar atacul este respins.
Ucraina nu a făcut niciun fel de comentarii după aceste declarații ale Moscovei.
Update: Un nou atac rusesc asupra portului Izmail de pe Dunăre din regiunea Odesa a avut loc luni dimineață, timp de 3 ore și jumătate, a anunțat guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper.
17 drone au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, dar unele și-au atins țintele, a precizat guvernatorul. Oficialul a adăugat că, potrivit informațiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime sau răniți, însă atacul a provocat pagube importante la nivelul infrastructurii, iar resturile de drone au incendiat mai multe clădiri.
În mai multe așezări din zona portului Izmail, au fost avariate depozite, unități de producție, mașini și utilaje agricole, a precizat Kiper.
Update: Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, duminică seară, că a decis să îl înlocuiască pe ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, şi că va cere parlamentului în această săptămână să îl numească pe Rustem Umerov, şeful principalului fond de privatizare din Ucraina.
„Săptămâna aceasta, voi propune Parlamentului să ia o decizie privind o schimbare. Vreau să o prezint acum. Am decis să îl înlocuiesc pe ministrul Apărării din Ucraina. Oleksii Reznikov a trecut prin mai mult de 550 de zile de război. Cred că ministerul are nevoie de noi abordări şi de alte formate de interacțiune atât cu armata, cât şi cu societatea în general. Acum, Rustem Umerov ar trebui să conducă ministerul. Rada Supremă a Ucrainei cunoaşte bine această persoană, iar domnul Umerov nu are nevoie de prezentări suplimentare. Sper ca Parlamentul să susțină acest candidat”, a spus Zelenski în discursul său de duminică seara.