Forțele ucrainene continuă să controleze partea de vest a orașului Bahmut și au distrus podurile de peste râul care străbate localitatea de la nord la sud și care a devenit, practic „linia frontului”, după ce mercenarii Wagner au preluat controlul asupra zonei estice a orașului.
Malul râului a fost astfel transformat de ucraineni într-o veritabilă „zonă a morții”, din cauza fâșiei de teren deschis, cu o lățime de 200-800 de metri, în care atacatorii ar urma să atace complet descoperiți, se arată în evaluarea de duminică a războiului din Ucraina, făcută de ministerul britanic al Apărării.
„În ultimele patru zile, forțele Wagner au preluat controlul asupra celei mai mari părți din zona estică a orașului Bahmut. Forțele ucrainene controlează partea de vest a orașului și au demolat podurile-cheie de peste râul care străbate orașul pe nord-sud printr-o fâșie de teren deschis aflată între zonele rezidențiale, care are o lățime de 200-800 de metri”, se arată în evaluarea ministerului apărării de la Londra, potrivit digi24.ro.
The illegal and unprovoked invasion of Ukraine is continuing.
— Ministry of Defence 🇬🇧 (@DefenceHQ) March 11, 2023
The map below is the latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine – 11 March 2023.
Find out more about Defence Intelligence's use of language: https://t.co/HN8GgP0WNm
🇺🇦 #StandWithUkraine 🇺🇦 pic.twitter.com/GKjKAFzu6S
SUA şi Uniunea Europeană vor colabora mai mult pentru a limita veniturile Federației Ruse, cea care a invadat Ucraina. Acest subiect a fost discutat în cadrul unei întrevederi dintre preşedintele american Joe Biden şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Facem noi paşi împreună care să vizeze actori suplimentari din ţări terţe de pe întreg globul cu scopul de a perturba sprijinul pentru războiul Rusiei în orice colţ al lumii unde acesta este identificat”, au afirmat cei doi lideri într-un comunicat publicat după discuţiile de la Washington.
O atenţie specială a fost acordată problemei vizând împiedicarea Rusiei să eludeze sancţiunile occidentale, a afirmat Ursula von der Leyen în cursul unei scurte întâlniri cu presa la Casa Albă, scrie Hotnews.ro.
„Lucrăm în strânsă colaborare pentru a limita chiar şi mai mult veniturile ruseşti, asigurând în acelaşi timp aprovizionarea continuă cu energie a pieţelor emergente şi a ţărilor în curs de dezvoltare”, se afirmă în comunicatul citat, care nu menţionează niciun fel de măsuri concrete în acest sens.
În acest context, Joe Biden şi şefa Comisiei Europene nu au menţionat în mod special China.
Dar atât SUA, cât şi UE iau în considerare impunerea de sancţiuni împotriva Beijingului dacă se va confirma că ţara sprijină Rusia cu livrări de arme, notează DPA.
Armata ucraineană a anunțat sâmbătă dimineață că trupele rusești au avut pierderi grele în ultima zi – peste 1.000 de soldați, 30 de tancuri și alte blindate, plus alte echipamente de război, după ce vineri Kievul a spus că a decis să rămână să lupte în Bahmut pentru a decima cele mai bune trupe ale Moscovei.
Potrivit ucrainenilor, armata rusă a avut pierderi mari în ultima zi: 1.010 soldați, 10 tancuri, 20 de alte blindate, 8 piese de artilerie, 2 lansatoare multiple de rachete, 1 sistem antiaerian, 2 echipamente speciale, 7 diferite vehicule și o dronă.
Загальні бойові втрати противника з 24.02.22 по 11.03.23 орієнтовно склали / The total combat losses of the enemy from 24.02.22 to 11.03.23 were approximately: pic.twitter.com/jY73OuObun
— Генеральний штаб ЗСУ (@GeneralStaffUA) March 11, 2023
Rusia a lansat o invazie la scară largă împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022. Ca răspuns, UE, SUA şi o serie de alte state membre ale G20, inclusiv Marea Britanie, au impus o serie de sancţiuni împotriva Moscovei.