VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 361: SUA susține că China s-ar putea implica în războiul din Ucraina. UE: Occidentul trebuie să furnizeze sprijin militar suplimentar Ucrainei

UPDATE: SUA avertizează că în prezent China ar oferi deja „asistență militară nonletală” Rusiei în războiul din Ucraina, iar administrația de la Washington e îngrijorată de faptul că guvernul de la Beijing ar putea lua în considerare să ajute Moscova inclusiv cu sisteme de armament, conform unor surse diplomatice americane citate de NBC News.

Secretarul de stat al SUA l-a avertizat, de asemenea, pe șeful Comisiei Centrale pentru Afaceri Externe a Partidului Comunist Chinez, Wang Yi, cu privire la „implicaţiile şi consecinţele” pentru China în cazul în care se constată că aceasta oferă „sprijin material” Rusiei în războiul său din Ucraina, potrivit Reuters.

Întâlnirea, care a avut loc în marja Conferinţei de securitate de la Munchen, a durat aproximativ o oră, iar schimbul de opinii a fost „franc şi sincer”, a mai spus reporterilor un înalt oficial al Departamentului de Stat, sub protecţia anonimatului.

  • Occidentul trebuie să furnizeze ajutor militar suplimentar Ucrainei şi să îşi accelereze livrările de echipamente militare, a susţinut duminică, la Munchen, Înaltul reprezentant al Uniunii European pentru afaceri externe şi politică de securitate Josep Borrell.

„Trebuie făcut mult mai mult şi mult mai rapid. Încă sunt multe lucruri de făcut. Trebuie să ne sporim şi să ne accelerăm sprijinul militar”, a spus Josep Borrell într-un discurs la Conferinţa de securitate de la Munchen, care se încheie duminică.

Reprezentantul blocului comunitar a susţinut o propunere a Estoniei privind achiziţionarea de muniţie de către UE în numele statelor membre, pentru a ajuta Ucraina.

  • UPDATE: Rusia are în Marea Neagră 10 nave în misiune de luptă, inclusiv 2 purtătoare de rachete de croazieră Kalibr, potrivit Marinei Militare a Forțelor Armate ale Ucrainei, citată de Ukrainska Pravda.

De asemenea, a fost detectată o navă și în Marea Azov.

  • Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său din Belarus, Aleksandr Lukaşenko au discutat la Moscova despre cooperarea dintre cele două ţări în materie de economie şi securitate, potrivit informaţiilor difuzate de agenţiile de presă ruseşti, informează dpa, citată de Agerpres.

Lukaşenko a subliniat cooperarea bilaterală în domeniul tehnologiei, afirmând că aceasta ar anihila sancţiunile occidentale. El a mai spus că Belarus produce deja aproximativ 1.000 de componente pentru aeronavele civile ruseşti MS-21 şi Sukhoi Superjet. Cu ajutorul Rusiei, ţara sa ar fi, de asemenea, capabilă să producă avioane pentru atac la sol, a adăugat Lukaşenko. Astfel de aeronave sunt folosite pentru a susţine unităţile de infanterie şi pot ataca ţinte inamice la sol.

Vladimir Putin a evidenţiat faptul că Aleksandr Lukaşenko a păstrat moştenirea industrială a Uniunii Sovietice în Belarus, iar pe aceasta se poate construi o nouă cooperare.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.