VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Război în Ucraina, ziua 340: Kievul anunță că a respins un atac în apropiere de satul Blahodatne, iar grupul Wagner susține că a cucerit localitatea

Armata ucraineană anunţă duminică respingerea unui atac în apropierea satului Blahodatne, în regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, în timp ce grupul paramilitar rus Wagner dă asigurări că l-a cucerit, relatează Agerpres.

Trupele Kievului „au respins atacuri în apropiere (…) de Blahodatne” şi în alte 13 localităţi în regiunea Doneţk, dă asigurări, în comunicatul său zilnic, Statul Major ucrainean.

Însă grupul Wagner a anunţat un pic mai înainte că unităţi ale sale au preluat controlul asupra localității.

„Unităţile Wagner au cucerit Blahodatne. Blahodatne este sub controlul nostru”, a anunţat şeful grupului paramilitar, Evgheni Progojin, citat de serviciul său de presă.

Ministerul rus al Apărării nu a confirmat cucerirea în acest stadiu.

Moscova a transformat cucerirea întregii regiuni separatiste Doneţk – căreia preşedintele rus Vladimir Putin i-a proclamat anexarea la sfârşitul lui septembrie – în principalul obiectiv al Războiului rus în Ucraina.

Kievul a anunţat recent că trupe ruseşti şi-au sporit atacurile în estul Ucrainei, mai ales împotriva oraşelor Vugledar şi Bahmut.

Blahodatne se află la nord de Bahmut, un oraş pe care Moscova vrea să-l cucerească de luni de zile şi unde au loc unele dintre cele mai violente confruntări armate de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februarie.

Guvernatorul local Pavlo Kirilenko a semnalat duminică faptul că cinci civili au fost ucişi în atacuri în regiunea Doneţk, în ultima zi, inclusiv o persoană la Bahmut, relatează Agerpres.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.