VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Răspunsul șefului Moldovagaz, întrebat dacă sunt premise pentru micșorarea tarifului la gaz

”Consumul de gaze naturale a scăzut cu circa 20% anul trecut și Moldovagaz nu este conteresată să mențină aceste tarife înalte”. O spune Vadim Ceban, președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz.

În cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei, Ceban a subliniat că dacă vor apărea premise pentru a micșora tariful la gazele naturale, Moldovagaz se va adresa imediat la ANRE.

Noi toți am fi dorit acest lucru, încă o dată vreau să menționez că Moldovagaz nu este cointeresată să mențină aceste tarife înalte, pentru că la noi și anul trecut vedem deja cifre, consumul a scăzut, a scăzut cu aproape 20%. Acest lucru nu este benefic nici pentru întreg sistemul, nici pentru activitățile de transport, distribuție, pentru că indicatorii tot scad, dar urmează a fi anumite premise, în cazul în care aceste premise vor apărea, am menționat nu o dată că Moldovagaz se va adresa către ANRE referitor la ajustarea acestor tarife”, a declarat Ceban.

Totodată, șeful Moldovagaz a explicat că sunt câțiva factori care contribuie la formarea tarifului la gazele naturale.

”Primul este prețul de achiziție, pe care noi primim, dacă vorbim de malul drept, acest preț și volume le primim de la Energocom și ce ține de încă un moment important, acele devieri financiare care s-au acumulat pe parcursul anului 2022 și, evident, noi o bună parte din aceste devieri deja le-am recuperat, adică consumatorul ne-a plătit prin aceste tarife mai mari, pentru că încă o dată menționez că în tarif circa 6,5 lei constituie aceste devieri. Dacă datorită scăderii prețului de achiziție viteza de recuperare va fi mai mare, atunci vor apărea premise de scădere a tarifului. La moment efectuăm calculele și eu cred că săptămâna aceasta le vom prezenta la ANRE și încă o dată menționez, ca să fie foarte clar, că urmează a fi premise. Deci, dacă noi vom recupera aceste devieri, plus prețul de achiziție nu va fi volatil cum a fost chiar pe parcursul săptămânii trecute, când am avut anumite majorări de prețuri zilnice la burse, pentru că Energocom astăzi procură de la burse, plus stocurile care sunt în Ucraina, totul depinde care va fi prețul de achiziție de la Energocom și după metodologie vom prezenta aceste calcule”, a explicat acesta.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.