VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Răspunsul Maiei Sandu, întrebată dacă există vreo probabilitate ca tariful la gazele naturale să se micșoreze după Anul Nou

„Eu aș fi foarte fericită să pot să le spun cetățenilor că tariful la gazele naturale se va micșora, dar trebuie să fim corecți. ANRE ne va spune care va fi tariful, această instituție face calculele, nu președintele țării”. Acesta este răspunsul șefei statului, Maia Sandu, la întrebarea dacă dacă există vreo probabilitate ca din 2024 consumatorii să achite prețuri mai mici pentru gazul consumat.

În cadrul emisiuniiPuncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei, președinta țării a subliniat că guvernarea își dorește și face tot posibilul pentru a obține cele mai mici prețuri pentru cetățeni, însă acest fapt depinde de condițiile pieței.

„ANRE trebuie să analizeze costurile și tariful și să ne spună dacă se poate face o reducere. Sigur că noi cu toții ne dorim, inclusiv eu, pentru că așa cum vă întreabă pe dvs., cu atât mai mult mă întreabă pe mine oamenii, când merg în vizită. Și eu aș fi foarte fericită să pot să le spun că tariful va fi mult mai mic, dar trebuie să fim corecți”, a răspuns Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a îndemnat cetățenii să se informeze și să nu se lase manipulați de cei care aruncă pietre în grădina guvernanților, spunând că în sezonul rece trecut s-au cumpărat mai multe volume de gaze, decât ar fi avut nevoie Republica Moldova, și s-a achitat un preț foarte mare, chiar dacă prețul a coborât.

Prețurile foarte mari au fost în august și în septembrie, când erau la 3.000 de dolari la 1.000 de metri cubi de gaze și atunci multe țări au cumpărat, noi n-am cumpărat, pentru că nu ne-am imaginat cum putem să consumăm gaze atât de scumpe. Guvernul și-a asumat un risc atunci, n-a cumpărat, chiar dacă nu se știa dacă va putea cumpăra mai târziu cu alt preț. Prețul a scăzut la 1.000 și ceva, oricum foarte mult, guvernul a cumpărat un volum bun, dar cetățenii, evident, au economisit mult, pentru că tariful a fost mare, în pofida compensațiilor pe care le-au primit. Și eu vreau să amintesc că guvernul a acordat în jur de 4 miliarde de lei compensații, deci, sume-record. De asemenea, iarna a fost mai caldă și din aceste două motive, evident, volumele consumate au fost mai mici decât cele cumpărate. Nicio țară nu poate să facă această evaluare înainte, țările care au cumpărat la 3.000 de dolari, evident că au regretat, că au cumpărat în august la 3.000 de dolari și n-au așteptat până în octombrie-noiembrie, când deja era la 500-1.200 de dolari. Toată lumea a cumpărat mai mult sau mai puțin, asta-i condiția pieței, niciodată nu știi care va fi prețul. Noi ne-am obișnuit în trecut cu prețuri stabile, puteai să planifici, știai că întotdeauna prețurile sunt mai mici decât iarna, iată avem exemplu din anul trecut, când în august a fost de două ori mai scump decât în februarie. Nu se înscrie în nicio logică. Sigur că întotdeauna poți să dai vina pe cineva, dar trebuie totuși să încercăm să ne informăm un pic și să nu ne lăsăm manipulați. Noi tare ne dorim să putem să obținem cele mai mici prețuri pentru toate aceste bunuri, pentru că înțelegem cât de greu este pentru cetățeni”, a explicat Maia Sandu.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.