VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Raportul MAI: peste 160 de accidente rutiere, trafic dat peste cap în toată țara și zboruri anulate

Vremea nefavorabilă a afectat transportul aerian, mai multe curse spre și dinspre Istanbul, București, Varșovia și Tel Aviv înregistrând întârzieri sau anulări. Aeroportul Internațional Chișinău funcționează în regim normal, pistele fiind curățate, anunță Ministerul Afacerilor Interne.

Peste 160 de accidente într-o singură zi
Totodată, vântul cu rafale de până la 20 m/s, lapovița și ghețușul au transformat drumurile într-o adevărată capcană pentru șoferi: 166 de accidente rutiere au fost înregistrate în doar 24 de ore, camioanele au fost restricționate pe mai multe trasee, iar salvatorii și poliția au intervenit în zeci de cazuri pentru a preveni situații critice. Patru persoane au fost rănite, majoritatea accidentelor soldându-se cu pagube materiale.

- Advertisement -

Restricții pentru camioane la frontieră și pe drumurile naționale
Pe 8 ianuarie au fost instituite restricții temporare pentru camioane. Traversarea acestora a fost suspendată la punctele de trecere a frontierei Palanca și Tudora, la PTF Costești a fost restricționată intrarea camioanelor, iar pe traseul R-30, în raionul Anenii Noi, zona Troița Nouă, circulația camioanelor a fost sistată temporar.

Peste o mie de consumatori, temporar fără lumină

Totodată, din cauza condițiilor meteo, peste o mie de consumatori au rămas temporar fără energie electrică, însă către dimineața zilei de 9 ianuarie toate localitățile au fost reconectate.

Zeci de intervenții ale salvatorilor și pompierilor
Serviciul 112 a recepționat, pe 8 ianuarie, 168 de apeluri de urgență, iar echipele de salvatori și pompieri au efectuat 88 de intervenții, inclusiv pentru deblocarea mijloacelor de transport, înlăturarea arborilor doborâți de vânt și acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Accident pe șoseaua Balcani: trafic îngreunat la Grătiești
În dimineața zilei de 9 ianuarie, pe șoseaua Balcani, după comuna Grătiești, un camion încărcat s-a răsturnat, iar evacuarea acestuia este dificilă. Traficul în zonă se desfășoară prin ocolirea pe acostament. Potrivit MAI, la această oră, drumurile naționale și regionale sunt practicabile, fără blocaje majore.

Drumurile, curățate cu sute de utilaje

Pentru întreținerea drumurilor, din seara zilei de 8 ianuarie au fost mobilizate 261 de autospeciale și 218 muncitori, fiind utilizate peste 2 100 de tone de sare și material antiderapant. În municipiul Chișinău, echipele Î.M. „Exdrupo” au intervenit pentru curățarea carosabilului și a zonelor pietonale.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.