Serviciul Fiscal de Stat din Republica Moldova va putea face schimb automat de informații privind un număr mai mare de categorii de conturi financiare cu instituțiile omoloage din diferite state. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi de Parlament.
Proiectul de lege a fost elaborat în baza amendamentului la Acordul multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare, semnat la începutul acestui an și ratificat recent de Parlament.
Potrivit autorităților, documentul reglementează noile categorii de informații ce vor fi schimbate între autoritățile competente din statele membre ale Forumului Global OCDE și prevede că transmiterea datelor de către societățile de monedă electronică către Serviciul Fiscal de Stat, în conformitate cu prevederile Acordului, nu constituie o încălcare a secretului profesional.
Totodată, inițiativa legislativă actualizează cadrul juridic existent în raport cu evoluțiile piețelor financiare și cu noile riscuri fiscale, inclusiv cele generate de activele digitale precum criptomonedele. Printre noutăți se numără includerea titularilor de conturi și a conturilor raportabile în categoria informațiilor care pot face obiectul schimbului automat.
Noile norme de raportare și precauție vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar entitățile vizate vor aplica cerințele actualizate și vor raporta informațiile corespunzătoare începând cu anul 2028.






