VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

R. Moldova va mai denunța trei acorduri cu CSI și unul cu Federația Rusă

Republica Moldova urmează să denunțe trei acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI) și unul cu Federația Rusă. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat, în ședința din 6 septembrie, avizele consultative în acest sens.

Republica Moldova va denunța Acordul cu privire la cooperarea statelor membre ale CSI în timpul evacuării cetățenilor acestora din țările terțe în cazul producerii situațiilor excepționale, semnat la Moscova, la 12 aprilie 1996. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, denunțarea acordului reiese din lipsa de aplicabilitate și actualitate a acestuia, precum și din necorespunderea cu realitățile.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului, un alt document care urmează a fi denunțat este Acordul privind profilaxia stărilor iod deficitare în rândul populației statelor membre ale CSI, încheiat la Minsk, la 31 mai 2001. Potrivit Ministerului Sănătății, Acordul poartă un caracter declarativ, iar, de la data intrării în vigoare a acestui Acord, nu au fost raportate măsuri de implementare a acestuia. De asemenea, în marja acestui Acord, țara noastră nu a beneficiat de suport aplicativ și de colaborare pe domeniul profilaxiei stărilor iod deficitare. În Republica Moldova, majoritatea activităților și măsurilor în domeniul profilaxiei stărilor iod deficitare au fost realizate cu suportul specialiștilor din Rețeaua Globală de Iod (IGN) și Biroului Regional European al Organizației Mondiale a Sănătății.

Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat și avizul consultativ privind denunțarea Acordului cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii sănătății, încheiat la Minsk, la 26 iunie 1992 cu modificările operate prin Protocolul încheiat la Yalta la 18 septembrie 2003 și prin Protocolul încheiat la Moscova la 25 noiembrie 2005. Ministerul Sănătății a propus denunțarea documentului deoarece, de la data intrării în vigoare a acestuia, nu au fost raportate măsuri de implementare a prevederilor Acordului. Totodată, prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, țara noastră și-a asumat angajamentul să transpună în cadrul normativ național un șir de Directive UE care vizează domeniul ocrotirii sănătății populației, reducând necesitatea de a acționa în cadrul Acordului CSI.

Tot la ședința de astăzi, a fost aprobat avizul consultativ pentru denunțarea Acordului dintre Republica Moldova și Federația Rusă în vederea colaborării Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova și Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse în domeniul activităților informative, din 18 aprilie 1994. Potrivit Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, denunțarea documentului reiese din existența deficiențelor de cooperare cu partea rusă în realizarea practică a Acordului, motiv din care se consideră oportună încetarea acțiunii acestuia.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.