VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

R. Moldova va beneficia de programul UE „FISCALIS” pentru cooperare în domeniul fiscal

Sistemul fiscal al R. Moldova va fi aliniat la standardele UE. Executivul a aprobat, la inițiativa Ministerului Finanțelor, ratificarea Acordului între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea țării noastre la programul UE pentru cooperare în domeniul fiscal „FISCALIS”.

Programul „FISCALIS” va sprijini cooperarea cu administrațiile fiscale ale statelor membre UE. Totodată, acesta va contribui la colectarea impozitelor, combaterea fraudei fiscale și a evaziunii fiscale prin instituirea unor sisteme informatice eficiente, schimb de bune practici, dar și acțiuni comune de gestionare a riscurilor”, susține ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu.  

Astfel, R. Moldova va beneficia de sprijin în vederea îmbunătățirii funcționării pieței interne, stimularea competitivității și a concurenței loiale. De asemenea, odată cu implementarea Acordului, vor fi finanțate mai multe acțiuni ce vizează, inclusiv, consolidarea capacităților IT, prin dezvoltarea și operarea sistemelor electronice europene.

Acordul privind participarea Republicii Moldova la programul UE pentru cooperare în domeniul fiscal „FISCALIS” a fost semnat pe 7 februarie 2023, la Bruxelles, și prevede acordarea unui suport financiar în sumă de 269 de milioane de euro. Programul urmează a fi implementat de către Serviciul Fiscal de Stat, în perioada 2023-2027. 

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.