VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

R.Moldova și Franța relansează negocierile pentru Acordul în domeniul securității sociale

Republica Moldova și Franța au relansat negocierile pe marginea proiectului Acordului în domeniul securității sociale, după o pauză de opt ani. În cadrul acestei runde de negocieri, delegația moldovenească, condusă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Moldova, a purtat discuții cu oficialii francezi privind conținutul acordului.

Delegația Republicii Moldova a fost formată din Corina Ajder, secretara de stat a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Elena Țîbîrnă, șefa Casei Naționale de Asigurări Sociale, și ambasadoarea Moldovei în Franța, Corina Călugăru.

După o perioadă de peste 8 ani de la inițierea acestui proiect, autoritățile franceze au exprimat deschiderea de a finaliza negocierile. Următoarea rundă de discuții va avea loc în ianuarie 2025, la Chișinău. Obiectivul principal al negocierilor este extinderea protecției sociale și a drepturilor la pensie pentru cetățenii moldoveni.

În cadrul întâlnirii cu Véronique Guillotin, Vicepreședinta Comisiei pentru afaceri sociale din Senatul Franței, Corina Ajder a subliniat importanța acestui acord pentru Moldova, iar oficialul francez a exprimat sprijinul politic al Franței pentru acest demers, manifestând dorința de a avansa rapid cu negocierile.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.