VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

R. Moldova, membru permanent al Rețelei Europene a Serviciilor de Inspecție Judiciară

Republica Moldova a devenit membru permanent al Rețelei Europene a Serviciilor de Inspecție Judiciară (RESIJ), în urma unei decizii adoptate prin vot unanim în cadrul Adunării Generale a Rețelei de la Paris.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor de inspecție judiciară din mai multe state europene și a vizat consolidarea cooperării internaționale în domeniul responsabilității și integrității sistemelor de justiție.

- Advertisement -

Consiliul Superior al Magistraturii salută această realizare importantă pentru sistemul judecătoresc din Republica Moldova și reafirmă angajamentul instituțional pentru aprofundarea cooperării europene, promovarea bunelor practici și consolidarea standardelor de profesionalism și responsabilitate în domeniul justiției”, se arată într-un comunicat de presă.

Pe agenda reuniunii s-au mai regăsit prezentarea primului bilanț al unui studiu comparativ privind activitatea inspecțiilor judiciare membre, dar și discuții privind perspectivele de dezvoltare ale acestui proiect.

De asemenea, Franța și Italia au susținut „o prezentare comună referitoare la lucrările desfășurate în domeniul inteligenței artificiale și la perspectivele utilizării acesteia în activitatea inspecțiilor judiciare”.

În cadrul Adunării Generale au fost discutate și programul de activitate al RESIJ pentru următoarele șase luni, precum și perspectivele de cooperare cu Consiliul Europei și Comisia Europeană.

Republica Moldova a fost reprezentată la această reuniune de la Paris de Diana Ioniță, inspector-judecător principal.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.