VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

R. Moldova marchează 30 de ani de la aderarea la Consiliul Europei. Mihai Popșoi: „Un pilon esențial al progresului nostru”

Astăzi, 13 iulie, Republica Moldova marchează 30 de ani de la aderarea la Consiliul Europei – organizație care promovează democrația, statul de drept și drepturile omului pe continentul european.

Cu această ocazie, viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a transmis un mesaj în care a evidențiat rolul esențial al Consiliului Europei în consolidarea instituțiilor democratice din Republica Moldova.

- Advertisement -

„Trei decenii mai târziu, putem spune cu certitudine că parteneriatul cu Consiliul Europei a fost un pilon esențial al progresului nostru. Grație cooperării strânse și susținute, am reușit să avansăm reforme importante în justiție, combaterea corupției, protecția drepturilor omului, libertatea presei și guvernarea democratică. Privim înainte cu încredere, convinși că acest parteneriat va continua să fie unul solid, constructiv și orientat spre viitorul european al țării noastre”, a transmis oficialul.

Reamintim că pe 13 iulie 1995, Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei, făcând un pas important pe calea democrației, statului de drept și respectării drepturilor omului.

Autor

  • Vocea Basarabiei

    Reporter la Vocea Basarabiei

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.