Guvernul a ratificat cel de-al doilea Protocol de amendare a Acordului cu Guvernul României privind cooperarea în domeniul militar, se notează într-un comunicat al Ministerului Apărării.
Documentul prevede completarea Acordului bilateral încheiat pe 20 aprilie 2012 la Chișinău cu un nou articol, „Sprijinul reciproc în cazul misiunilor şi operațiilor”, prin care se stabilește susținerea logistică și administrativă reciprocă în procesul de pregătire şi participare la misiuni şi operații sub egida organizațiilor internaționale, printre care Uniunea Europeană.
Modificările operate vin în urma consultărilor bilaterale dintre instituțiile de apărare ale R. Moldova și României în contextul facilitării participării Armatei Naționale la misiuni multinaționale și, respectiv, intensificării contribuției țării noastre la eforturile globale de menținere a păcii și stabilității.
Cel de-al Doilea Protocol de amendare a Acordului între Guvernul R. Moldova și Guvernul României privind cooperarea în domeniul militar a fost semnat pe 24 mai 2024, în cadrul vizitei oficiale a ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, la București.