VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Publicul din Ialoveni, cucerit de actorii români, în debutul turneului de comedie finanțat de DRRM

Primul spectacol susținut de „Filarmonica de comedie” a început marți, 16 iulie, la Ialoveni, în cadrul unui turneu care se va desfășura în mai multe raioane din Republica Moldova și la Chișinău, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM).

La deschidere, alături de secretarul de stat la DRRM, Adrian Dupu, au fost primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, viceprimarul, Veaceslav Cernat și directorul Secției Culturale a raionului Ialoveni, Diana-Josu Braniște. 

Acest eveniment cultural, dedicat cetățenilor de peste Prut, aduce pe scenă actori consacrați din România, care oferă momente artistice pline de amuzament, inspirate din istoria și cultura românească.

Actorii Marius Florea Vizante, Radu Gabriel, Leonid Doni și Gheorghe Ifrim au reușit să cucerească publicul din Ialoveni cu umorul lor subtil, oferind o seară memorabilă tuturor celor prezenți. Aceștia vor continua să susțină spectacole, în fiecare zi, la Casele de Cultură din raioane incluse în turneu: Cantemir (17 iulie), Ungheni (18 iulie), Nisporeni (19 iulie), Strășeni (20 iulie), Călărași (21 iulie), Hîncești (22 iulie), precum și la Teatrul Național Satiricus „I. L. Caragiale” din Chișinău (23 iulie).

Reprezentațiile încep la ora 19:00, iar intrarea este liberă pentru toți cei care apreciază comedia de calitate.

Acest eveniment cultural reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din Republica Moldova de a se bucura de talentul remarcabil al unor actori români de renume și de a trăi momente de neuitat. Toate aceste spectacole fac parte dintr-un nou proiect finanțat de DRRM care vizează creșterea, dezvoltarea și afirmarea identițății entice, culturale și lingvistice românești în Republica Moldova și întărirea legăturilor dintre cele două țări”, se arată într-un comunicat remis de DRRM.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.