VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

PSDE acuză guvernarea că transformă asistenții sociali în „agenți electorali ai PAS”

Tupeul actualei guvernări depășește imaginația. După ce și-au bătut joc cum au vrut de asistenții sociali, lăsându-i pe o bună parte din ei fără salarii, timp de mai bine de jumătate an, acum vor să-i transforme și în agenți electorali ai PAS. Acuzațiile Partidului Social Democrat European (PSDE) vin după ce Ministerul Muncii a emis o circulară care-i obligă pe asistenții sociali să monitorizeze procesul electoral.

„Adică niște angajați la stat care, în mod normal, au atribuții foarte clare, și anume să îngrijească de persoane aflate în situații de risc sau cu nevoi speciale, sunt obligați, prin directivă oficială, să se implice direct în procesul electoral și să-i monitorizeze pe oponenții politici ai puterii”, se arată într-un comunicat de presă a formațiunii.

Reprezentanții PSDE, susțin că nicio guvernare nu și-a permis, până acum, „să sfideze atât de deschis și obraznic legea și bunul simț și să utilizeze atât de brutal puterea în interes propriu”.

PSDE afirmă că pentru monitorizarea proceselor electorale și prevenirea ilegalităților există instituții specializate – CEC, procuratură, poliție, organizații ale societății civile, naționale și internaționale.

„Asistenții sociali nu au nici calificarea necesară și nici obligația să se implice în aceste procese. Ceea ce faceți voi este abuz, intimidare și șantaj, iar acest lucru deja cade sub incidența mai multor articole din lege, inclusiv din Codul Electoral”, precizează PSDE.

În acest context, PSDE solicită tuturor instituțiilor abilitate să verifice atent legalitatea acestor directive și să intervină pentru a curma orice abuz.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a emis o circulară prin care le cere instituțiilor publice din subordinea MMPS să se implice în campania electorală din toamnă. Potrivit circularei, asistenții sociali, dar și alți angajați ai direcțiilor de profil din țară, trebuie să monitorizeze acțiuni privind neadmiterea coruperii alegătorilor, acordarea ajutoarelor sociale în scop coruperii electorale, modul de utilizare a mașinilor de serviciu și a combustibilului în scop electoral.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.