Sprijinul oferit de autoritățile de la Berlin în ultima perioadă și noile priorități de cooperare moldo-germane au fost abordate în cadrul unei întâlniri la Președinție dintre Maia Sandu și ambasadoarea Germaniei, Margret Maria Uebber.
Șefa statului a subliniat că Germania este unul dintre partenerii strategici ai Moldovei în dezvoltarea unor domenii prioritare, cum ar fi agricultură, energie verde, apărare și ordine publică, dar și sectorul digital.
”La sfârșitul lunii mai, guvernul german a anunțat o asistență nerambursabilă de aproape 39 de milioane de euro pentru finanțarea proiectelor de producere a energiei regenerabile și de dezvoltare a eficienței energetice. Iar la sfârșitul anului trecut, a fost făcută o donație de 30 de automobile pentru Poliția de Frontieră, în valoare de aproximativ 2 milioane de euro. La fel, pentru modernizarea tehnică a Armatei Naționale, guvernul federal ne-a donat 19 transportoare blindate”, se arată într-un comunicat al Președinției.
Președinta Maia Sandu și ambasadoarea Germaniei au discutat și despre proiectele realizate în Moldova de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în special în satele din țară.