VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Programul Satul European: Circa 4 milioane de lei, alocate pentru grădinița din Caracui

Copiii și angajații de la grădinița din Caracui, Hâncești, vor avea în câteva luni condiții mai bune de instruire și activitate. Autoritățile locale au accesat un proiect în cadrul programului „Satul european”, banii fiind utilizați pentru schimbarea acoperișului, ușilor, geamurilor și termoizolarea pereților.

Potrivit șefei grădiniței, astăzi doar unul din cele două blocuri de la grădinița construită în perioada sovietică este funcțional. În total, sunt trei grupe cu un număr total de 70 de copii.

Vrem să mai deschidem încă o grupă de creșă, ceea ce la noi, la Caracui, demult nu este. Avem o problemă că mulți copii pleacă la grădiniță în satul vecin, Sărata Galbenă. Dar noi sperăm că după renovarea edificiului părinții și copiii vor dori să revină la noi, vor vedea că avem condiții bune”, spune Svetlana Negrescu, directoarea interimară a grădiniței din Caracui.

Costul total al proiectului se ridică la circa 4 milioane de lei, bani alocați din bugetul de stat, Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Ultima reparație capitală în grădinița din Caracui a avut loc în 2016, cu finanțare din partea Guvernului României. Atunci a fost modernizată o singură grupă, afirmă Anatolie Dubceac, primar al satului Caracui, Hâncești.

După ce facem reparația în exterior, sperăm că vom putea găsi bani ca măcar pentru o grupă să facem reparație capitală și în interior. Pentru a avea o societate cu care ulterior să ne mândrim, trebuie să investim în copii, să ne îngrijim ca să aibă condiții cât mai bune”, adaugă primarul.

În cadrul programului „Satul european”, circa 100 de instituții de învățământ, școli și grădinițe, își vor moderniza, în anii 2022-2023, infrastructura. De condiții mai bune de instruire se vor bucura mii de copii și cadre didactice.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.