VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Programul funeraliilor scriitorului Ion Druță, anunțat de Ministerul Culturii

Ministerul Culturii a publicat programul funeraliilor prozatorului, dramaturgului și eseistului Ion Druță. Acesta a fost elaborat în conformitate cu testamentul scriitorului, pentru a-i aduce un ultim omagiu, precizează instituția într-un comunicat.

Astfel, pe 2 octombrie, va avea loc ceremonia funerară la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face între orele 09:00 – 11:00.

Ulterior, după ora 11:30, sicriul cu corpul neînsuflețit va fi transportat la Soroca, unde va avea loc slujba religioasă.

După ora 14:30 Ion Druță va fi înmormântat la Lumânarea Recunoștinței.

Totodată, Ministerul Culturii anunță că va omagia memoria și contribuția maestrului Ion Druță la dezvoltarea literaturii și culturii române, prin organizarea a unei serii de evenimente speciale, inclusiv o expoziție retrospectivă, spectacole teatrale și publicarea unei ediții aniversare a operei sale.

În semn de profundă tristețe cauzată de decesul scriitorului Ion Druță, președinta Maia Sandu a decretat ziua de 2 octombrie – zi de doliu național.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.