VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Program de susținere a antreprenorilor care fac exporturi pe piața din România

Companiile care își doresc să-și dezvolte afacerile exportând pe piața din România pot beneficia de suport în cadrul programului Export Missions, lansat astăzi. Programul oferă o platformă strategică pentru a încuraja colaborarea între mediul de afaceri, experți în comerț internațional și instituții guvernamentale. Export Missions este implementat de Agenția de Investiții, în parteneriat cu Proiectul Competitivitatea Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii susținut de Banca Mondială.

Într-o conferință de presă, Viorel Garaz, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a declarat că este vorba despre misiuni economice de promovare a mai multor industrii din țară în România. Domenii eligibile sunt industria textilă, mobilă, procesare, dar și multe alte industrii.

„România a devenit în ultimii ani partenerul numărul 1 al Republicii Moldova. Despre aceasta ne vorbesc nu doar numărul de bilete și de treceri a hotarului, dar și balanța de plăți și datele statistice. Și aș vrea să menționez că România este una din puținele țări în care noi avem o balanță de plăți aproape echilibrată. România este și principalul furnizor de combustibil pentru Republica Moldova. Combustibilii sunt de o valoare înaltă, se consumă în cantități enorme, iar faptul că noi avem o balanță de plăți aproape egală, înseamnă că noi acoperim această sumă enormă cu alte bunuri care sunt produse în Republica Moldova și exportate în România”, a precizat Viorel Garaz, potrivit IPN.

Director interimar al Agenției de Investiții, Ion Iordachi, a menționat că vor fi selectate cel puțin 55 de companii dintr-un șir de sectoare. Potrivit lui, a fost simplificată procedura, astfel încât și producătorii care își doresc să exporte în România pentru prima dată să fie eligibili. De asemenea, a fost inclus și sectorul servicii, pentru că Republica Moldova este o țară generatoare de servicii, iar România este o piață țintă în acest sens.

Director executiv la Unitatea de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității, Aurel Casian, a precizat că unul dintre scopuri este întărirea competitivității la export a agenților economici. Potrivit lui, scopul misiunilor economice au ca obiectiv să extindă piața de desfacere. În proiect sunt preconizate resurse financiare pentru următorii patru ani, inclusiv 2023, pentru a organiza patru misiuni economice. Proiectul vine și cu sprijin informațional referitor la oportunități și posibile parteneriate.

Ediția 2023 a programului este dedicată României, iar următoarele ediții se vor axa pe exporturile în alte țări, care vor fi selectate împreună cu antreprenorii. Programul Export Missions reprezintă un efort susținut de a sprijini dezvoltarea și expansiunea companiilor locale pe piețele internaționale.

Dosarele de aplicare la program pot fi depuse începând cu ziua de astăzi și până pe 5 septembrie. Mai multe informații urmează să fie publicate pe pagina web a Agenției de Investiții.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.