VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

CAMPANIE / PROFESORUL DE ISTORIE CARE I-A ÎNVĂȚAT PE ELEVI SĂ-ȘI IUBEASCĂ PATRIA / video

În satul Petrosu, raionul Fălești, Toma Rusu este cunoscut și respectat de toți. Asta pentru că, odată ce ai fost învățător, respectul pe care l-ai câștigat zi de zi educând copii, îl ai toată viața, chiar și după pensionare. A venit în sat în anul 1981, ca tânăr specialist. Aici nu a fost doar învățător de istorie, dar și director al școlii, din anul 1990. A participat activ la Mișcarea de eliberare națională și a fost printre primii profesori care, după ce a urmat cursuri la Chișinău, a început să predea elevilor istoria românilor. Asemenea unei mari părți a societății, aștepta cu nerăbdare schimbarea, fiind pregătit să contribuie cu orice efort necesar pentru a scăpa de sub jugul comunist. Toți visau la libertate, fiecare având propria viziune ce însemna aceasta pentru ei.

TOMA RUSU: Era perioada de trecere de la fosta societate socialistă la perioada dezvoltării libere, la independență, la trecerea la grafia latină, a schimbării simbolice, imn, drapel, a schimbării mentalității, cu speranțe noi, cu gânduri noi, setea de libertate, lupta ca țara noastră să fie liberă și principalul în inima mea, în acea perioadă doream să se repete anul 1918, când la început a fost proclamată suveranitatea, apoi a fost înfăptuită unirea. Credeam că vom merge pe aceeași cale, dar n-a fost să fie.

La acea vreme în sat erau mai mulți oameni activi care le explicau nostalgicilor că drumul lor era altul. Toma Rusu le explica consătenilor care mai tânjeau după regimul comunist, care este adevărul istoric. Deseori se ajungea la discuții aprinse, căci oamenii erau prea ideologizați.

TOMA RUSU: M-am trezit la conștiința națională abia în anul 1998. Eram la cursuri de perfecționare și un coleg de grupă îmi spune: hai să mergem la cenaclul „Alexei Mateevici”. De atunci am devenit român convins și am înțeles că am învățat o istorie falsă. Din 1989 trebuia să învățăm din mers istoria adevărată a poporului și a neamului nostru. TOMA RUSU: Nu vreau să mă laud, dar prin lecțiile mele reușeam să-i fac pe elevi să retrăiască împreună cu mine acele evenimente atât bune cât și tragice din istoria neamului nostru.

La despărțire, profesorul Toma Rusu ne-a mărturisit visul său: ca Republica Moldova să devină membră a Uniunii Europene și acest lucru ar aduce mai multe avantaje pentru noi. Cu ocazia sărbătorilor naționale, profesorul dorește poporului nostru: Prosperitate, democrație, libertate, bunăstare. Iată ce doresc eu pentru poporul nostru

Autor

  • Hadarca Natalia

    Producătoare la „Vocea Basarabiei”. A activat la publicațiile „Jurnal de Chișinău”, „Timpul”, „Adevărul”, „Evenimentul Zilei”. A fost desemnată printre cei 10 jurnaliști ai Anului 2011.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.