VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Problemele și provocările din perimetrul Zonei de Securitate examinate de Comisia Unificată de Control

La ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control convocată la Bender în data de 1 decembrie 2022 Comandamentul Militar Întrunit și-a prezentat raportul care reflectă situația în Zona de Securitate pentru perioada 23-29 noiembrie curent.

În contextul menținerii abuzive a posturilor structurilor de forță transnistrene, au fost reluate discuțiile privind luarea unei decizii clare asupra problemei.

Delegația Republicii Moldova a formulat propuneri concludente pentru proiectul deciziei care să asigure retragerea tuturor posturilor ilegale și personalului înarmat instalat abuziv în aria de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii.

În cadrul ședinței a fost abordată distribuirea unor informații vădit false în presa din stânga Nistrului despre o pretinsă „răpire” a unui cetățean în municipiul Bender, care ar fi fost pusă în discuție la reuniunea precedentă a Comisiei Unificate de Control. Delegația Republicii Moldova a deconspirat intențiile propagandistice și de dezinformare ale exponenților Tiraspolului care au scopul de a distrage atenția de la soluționarea problemelor stringente din Zona de Securitate. În adresarea semnată de membrii delegației Chișinăului se menționează că acțiunile polițiștilor dislocați în municipiul Bender se desfășoară în conformitate cu legislația Republicii Moldova și fără încălcarea principiilor stabilite în Acordul din 21 iulie 1992.

O nouă ședință de lucru a Comisiei a fost programată pentru 8 decembrie curent.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.