VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Problema se înnoadă. De 9 mai, socialiștii cheamă lumea să poarte, fără frică, panglica negru-oranj

Deputații socialiști cheamă moldovenii să poarte, de 9 mai, panglica negru-oranj, deși Curtea Constituțională a explicat că nu a legalizat purtarea acestei fâșii bicolore, ci doar a precizat în ce condiții pot fi sancționați cei care o poartă.

”Pe 9 mai ne vom aduna cu toții pentru a-i comemora pe cei căzuți, pe cei care ne-au adus pace și chemăm toată lumea să nu se teamă să poarte această panglică. Curtea a dat o decizie foarte înțeleaptă. Acei cetățeni care vor folosi panglica în scopul promovării războiului, agresiunii militare, crimelor împotriva umanității vor fi condamnați contravențional, dar dacă va fi folosită pentru promovarea păcii, au dreptul deplin să o poarte”, a declarat deputatul socialist Adrian Lebedinschi în cadrul unui briefing, acolo unde a venit cu panglica bicoloră în piept.

De asemenea, socialiștii au declarat că au inițiat o procedură juridică prin care toți cetățenii, care până acum au fost sancționați pentru purtarea acestei panglici sau sunt în litigiu, să-și recapete drepturile.

Precizăm, ieri, Curtea Constituțională a explicat că prin hotărârea instanței de marți, 11 aprilie, nu a „repus în drepturi” și nu a „legalizat” purtarea panglicii negru-oranj și a altor simboluri reglementate de legile contestate, astfel cum se propagă în spațiul public. Curtea a decis că sancționarea utilizării acestor simboluri este constituțională. ”Totuși, pentru a sancționa o persoană trebuie să se constate că simbolul a fost utilizat în scopul justificării sau glorificării acțiunilor de agresiune militară, a crimelor de război sau a crimelor împotriva umanității”, a precizat Înalta Curte.

Amintim, în urma modificărilor aprobate de Parlament  în 2022, cetățenii care glorifică simbolurile agresiunii ruse asupra Ucrainei – „V”, „Z” și panglica bicoloră negru – oranj, numită și panglica „Sfântul Gheorghe”, riscă amenzi de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore. Persoanele juridice și cu funcții publice riscă amenzi de la 9 000 până la 18 mii de lei.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.