VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Primul lot de ouă de consum din R. Moldova a ajuns în UE

Ieri, 20 noiembrie, primul lot de ouă de consum (categoria A) din Republica Moldova  a ajuns pe piața Uniunii Europene (UE).

Astfel, producătorul care, la data de 8 octombrie 2024, a fost listat cu dreptul de export pe piața europeană, a lansat prima operațiune de export de ouă de consum. 

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) recomandă agenților economici să exploreze piața Uniunii Europene, înaintând, în acest sens, cererea pentru export la ANSA. Suntem deschiși să acordăm tot sprijinul necesar pentru a ajuta operatorii din domeniul alimentar să se alinieze standardele UE prin modernizarea unităților de producere și a centrelor de colectare, marcare și ambalare a ouălor. Avem încrederea că, prin efort comun, accederea produselor autohtone de origine animală, pe cele mai mari piețe internaționale, va fi mai ușoară”, menționează ANSA.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.