VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Primarul Kievului: Rețeaua de metrou și cea de apă funcționează din nou în capitala Ucrainei

Primarul Kievului, Vitali Kliciko a anunţat sâmbătă dimineaţa că reţeaua de metrou din capitala ucraineană a fost pusă din nou în funcțiune şi că toţi locuitorii au fost reconectaţi la reţeaua de apă, la o zi după cele mai recente raiduri aeriene ruse asupra infrastructurii critice ucrainene, transmite Reuters.

Încălzirea centralizată a fost restabilită în jumătate din oraş, iar furnizarea de electricitate în două treimi, a mai precizat Vitali Kliciko pe Telegram.

„Însă au loc întreruperi a energiei electrice, deoarece deficitul de electricitate este semnificativ”, a menţionat primarul.

Acesta atenţionase pe 7 decembrie că în capitala ucraineană s-ar putea produce o „apocalipsă” dacă raidurile ruse asupra infrastructurii continuă, adăugând însă că nu este necesară deocamdată evacuarea locuitorilor.

„Luptăm și facem tot ce putem pentru a ne asigura că acest lucru nu se va întâmpla”, a declarat Vitali Kliciko.

Oficialii ucraineni au declarat că Rusia a lansat vineri peste 70 de rachete într-unul dintre cele mai mari atacuri de la invazia Rusiei din 24 februarie, forțând întreruperi de urgență la nivel național.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.