VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Primar: Ca să avem încredere că vom trăi mai bine trebuie efortul și implicarea fiecărui cetățean

Nimic nu se obține până când nu muncești, iar ca să avem încredere să vom trăi mai bine trebuie efortul și implicarea fiecărui cetățean din Republica Moldova. Opinia a fost exprimată de primărița localității Bilicenii Vechi, raionul Sângerei, Ala Guzun, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

De asemenea, primara susține că atâta timp cât sprijinul îl așteptăm de undeva, dezvoltarea și prosperarea Republica Moldova va fi mai dificilă.

„Scopul meu a fost de a ne implica în proiecte investiționale care ar aduce un succes localității, dar și implicarea cetățenească în aceste proiecte. Am prioritizat lucrurile și am încercat să aducem la conștiința fiecărui cetățean că anume el este baza valorică a unei localități rurale, iar noi, primarii, suntem niște oameni aleși de consăteni care am putea să gestionăm acel puțin pe care îl avem și să îmbunătățim lucrurile pe durata unui mandat. Dacă viteza cetățeanului va fi cu mult mărită pentru conștientizare de a păstra satul curat, să respecta regulamentul de curățenie, cred că nu ne trebuie mult pentru a fi un sat european”, a declarat primara Ala Guzun.

Potrivit primăriței, grație finanțatorilor străini, planul strategic cu prioritățile necesare pe care le-au expus cetățenii pentru a dezvolta satul Bilicenii Vechi, a fost implementat cu succes iar 98 la sută din problemele localității au fost soluționate.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.