1000 de familii au locuințe noi, prin Programul Guvernului „Prima Casă Plus”. Beneficiarii programului au, în medie, 35 de ani, iar locuințele procurate au avut prețuri cuprinse între 400 de mii și 2,5 milioane de lei.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice, în doar trei luni de la lansare, valoarea totală a creditelor accesate prin intermediul programului a ajuns la 1,2 miliarde de lei, în timp ce statul, prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, a garantat împrumuturi în valoare de 720 de milioane de lei.
„Înțelegem provocările pe care le întâmpină tinerele familii în drumul lor spre independență. Tocmai de aceea, la sfârșitul lunii iulie, am decis să facem lucrurile mai ușoare – să înlăturăm obstacolele care îi țineau departe de visul lor, simplificând accesul la finanțarea pentru procurarea locuințelor. Pentru noi, contează ca tinerii să rămână aici, acasă, și să-și construiască o viață demnă și stabilă” a menționat vicepremierul Dumitru Alaiba.
Programul a atras mai mult mediul urban, unde 90% dintre beneficiari și-au ales locuințe. 10% au optat pentru zone rurale, sprijinind astfel dezvoltarea acestora. De asemenea, 90% din locuințe sunt apartamente, iar 10% case.
Lansat oficial în luna august 2024, „Prima Casă Plus” face parte dintr-o inițiativă guvernamentală extinsă care vizează facilitarea accesului la finanțare pentru locuințe. Programul reprezintă o piatră de temelie pentru dezvoltarea pieței imobiliare sustenabile și pentru consolidarea unei societăți bazate pe stabilitate și progres.