VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

PREZUMTIVUL FAN AL UNIUNII EUROPENE NEMULȚUMIT CĂ NU-I LĂSAT SUB NIMBUL INTEGRĂRII/ Pastila lui Botnaru


„Nicio forță politică din țara mea nu trebuie să monopolizeze ideea de integrare europeană a Republicii Moldova”. Cum credeți, cui aparține această declarație (cam războinică, după gustul meu) și unde oare a fost prezentată sau vociferată, cum se exprimă, greșit, politicienii de la noi? Întrebarea de un milion (de euro) ar fi și ea pe potrivă – ce a întreprins oare autorul acestei aserțiuni ca să demonopolizeze pledoaria pentru integrarea europeană a RM? Dacă aș fi moderatorul unui concurs televizat de genul CINE ȘTIE CÂȘTIGĂ, aș propune participanților să răspundă la aceste întrebări chiar în ajunul referendumului din ziua de 20 octombrie, cumulat cu scrutinul prezidențial, ca să ne amintim cine și ce hram poartă. Numai că motoarele de căutare de pe Internet ar identifica autorul înainte să reușesc să anunț valoarea premiului.

Ceea ce puteți face Dumneavoastră și astfel veți descoperi că asta spunea primarul de Chișinău, Ion Ceban în luna martie a anului curent, ținând un discurs în Parlamentul European, mai exact în cadrul unei conferințe convocate la sediul parlamentului pentru a dezbate CERINȚELE PROGRESISTE PENTRU EXTINDEREA UE. Potrivit agențiilor de presă care au difuzat știrea despre participarea primarul de Chișinău la eveniment, Ion Ceban și-a exprimat convingerea că “aderarea noilor state din Europa de Sud-Est, inclusiv a Republicii Moldova, este inevitabilă și trebuie nu doar încurajată, dar și accelerată”.

Buuun! Din fragmentul citat rezultă că primarul de Chișinău are un alibi irefutabil de euromicrobist și nimeni nu-i poate cere socoteală pentru atitudinea ezitantă și chiar rezervată față de inițiativa plebiscitului popular, din varii motive nearticulate. Iar cârcotașilor care îi caută purici în brânză ar fi trebuit să le ia preșul de sub picioare comunicatele de pe pagina oficială a Primăriei Municipiului Chișinău despre participarea lui Ion Ceban la ceremonia solemnă de marcare a celor 114 ani de la înființarea Republicii Portugheze, la invitația Primarului de Lisabona, Carlos Moedas; despre întrevederea cu Ambasadorul Letoniei la Chișinău, Edgars Bondars; sau despre întâlnirea de la București cu premierul României, Marcel Ciolacu, din ziua de 1 aprilie, căruia, citez, I-A MULȚUMIT DIN NUMELE CETĂȚENILOR PENTRU SPRIJINUL OFERIT REPUBLICII MOLDOVA, INCLUSIV ÎN PARCURSUL NOSTRU DE INTEGRARE EUROPEANĂ.

Numai că părtașii integrării europene cu viză de reședință în municipiul Chișinău ar fi vrut să vadă, îmi spunea un activist din carul mișcării civice Cetățenii pentru Europa, un primar mai habotnic, mai împătimit de ideea integrării europene, ca să nu lase guvernarea să monopolizeze vocația europeană a RM. Pe cale de consecință, acolo unde s-a găsit loc și buget pentru promovarea echipei de la primărie, să fi lăsat un spațiu, cât de mititel, nu neapărat cogeamite hectare de panouri stradale, să zicem, pentru lista de beneficii reale ale integrării europene.

Cum ar fi, bunăoară, modernizarea transportului public, cu ajutorul urbei soră din Polonia. Și, eventual, să fi integrat, de ce nu? în mesajul video adresat chișinăuienilor și oaspeților capitalei, cu ocazia Hramului, măcar o silabă despre vocația europeană a capitalei unui stat care se vrea integrat în marea familie continentală. Măcar să le fi făcut cu ochiul eurooptimiștilor, cumva, ori să fi avut pe fundal cele trei drapele îngemănate – al Republicii Moldova, al Uniunii Europene și al Chișinăului. Eventual alături de steagurile celor două Mitropolii, care îi păstoresc pe enoriașii ocrotiți de Sfânta Maria. Ion Ceban a preferat însă tăcerea, exprimarea sau atitudinea prin omisiune.

De ce oare? Ca sa nu-i supere pe adversarii eurointegrării, care oricum l-au exclus din găștile lor politice? Ori ca nu cumva să deranjeze preoțimea, care se mai ține de poala șefului de la Moscova? Să-și fi făcut oare efectul prudența politică, care l-a determinat să se îndepărteze de toxicul Voronin, apoi și mai toxicul Dodon? Ori poate vrea să-și păstreze rezerva de energie creatoare pentru scrutinul parlamentar din anul viitor, când va dori să smântânească oalele după ce se vor anihila reciproc gladiatorii încleștați în lupta pentru dreptul de a arbora/doborî drapelul albastru cu hora de steluțe galbene pe centru.


Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.