VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Președinția anunță că Maia Sandu îi cheamă pe fermieri la discuții în data de 25 septembrie

Șeful Administrației prezidențiale, Adrian Băluțel, s-a întâlnit astăzi, 19 septembrie, cu fermierii protestatari și i-a anunțat că președintele Maia Sandu îi așteaptă la discuții peste o săptămână, adică miercuri, 25 septembrie. 

„Am ieșit să discut cu fermierii care au venit în fața președinției. I-am invitat la discuții cu dna Președintă miercuri, la ora 9:00”, a scris Băluțel pe canalul său de Telegram.  

Amintim că agricultorii nemulțumiți de soluțiile anunțate de stat după seceta din vară, au continuat astăzi manifestațiile. În a treia zi de protest, fermierii s-au adunat și în fața sediilor Parlamentului și Președinției.  

Protestele de marți și miercuri s-au desfășurat pașnci, grupuri de fermieri cu tehnica agricolă fiind adunați pe marginea mai multor drumuri naționale. Ieri, la proteste au ieșit agricultori din raioanele Cahul, Cantemir, Leova, Taraclia și Găgăuzia, iar astăzi, potrivit organizatorilor, urmează să se alăture și fermieri din Drochi, Glodeni și Hâncești.

Totodată, azi grupurile de protestatari au fost invitați la discuție, la Ministerul Agriculturii, acolo unde Vladimir Bolea i-a anunțat că le va vorbi despre solicitarea făcută la Bruxelles privind crearea unui fond de solidaritate pentru agricultura din R. Moldova, la care să contribuie statele membre ale UE.

Grupurile de fermieri nu au anunțat categoric dacă merg la această întrunire. Mai mult, unii dintre organizatorii manifestațiilor susțin că vor merge la minister doar după ce va fi schimbată conducerea instituției.

Amintim, agricultorii protestează față de acțiunile statului care, „deși aparent se doresc a fi în folosul agricultorilor, ele nu soluționează nici un sfert din problemele grave cu care se confruntă sectorul agrar din Moldova”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.