Președintele României, Nicușor Dan, a venit cu un mesaj către basarabenii stabiliți în dreapta Prutului în contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova.
El i-a îndemnat pe toți să meargă la vot, subliniind că de votul vostru „depinde viitorul vostru, al familiilor voastre, al Basarabiei”.
„Dragi basarabeni, care trăiți, munciți, învățați în România, veți fi întotdeauna bine primiți aici și respectați. Știu, însă, că rădăcinile voastre au rămas dincolo de Prut și, duminică, e un moment decisiv pentru R. Moldova – alegerile parlamentare. Vă invit pe toți să mergeți la vot!”, a declarat Nicușor Dan într-un clip video publicat pe pagina sa de Facebook.
El a mai subliniat în postarea sa că legătura dintre România și Republica Moldova nu este doar una istorică – este o legătură vie, construită în fiecare zi prin oameni, familii și valori comune.
Menționăm că duminică, 28 septembrie 2025, în Republica Moldova se vor desfășura alegeri parlamentare. În acest context, în România vor fi deschise 23 de secții de votare. Lista completă a acestora este disponibilă aici.






