VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Președintele României: Alegerile parlamentare din R. Moldova reprezintă o dispută între parcursul pro-occidental și o apropiere mai mare de Rusia

Nicușor Dan, președintele României, a declarat că alegerile parlamentare din Republica Moldova sunt foarte importante, îndemnându-i pe cetățenii acestui stat să participe la scrutinul din 28 septembrie.

El a remarcat că bătălia politică din Republica Moldova se duce pentru viitorul acestui stat în Vest sau Est.

- Advertisement -

Nu ar fi corect din partea mea să interferez în vreun fel cu alegerile din Republica Moldova. Este dreptul suveran al cetățenilor acestei țări. Tot ce pot să spun este că eu m-am angajat să sprijin atât cât pot această țară. De duminică într-o săptămână, vom avea alegeri parlamentare foarte, foarte importante, care de fapt reprezintă o dispută între Est şi Vest, între parcursul pro-occidental şi o apropiere mai mare de Rusia. Cred că este evident ce mi-aş dori”, a spus președintele României în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN.

El a anticipat că rezultatul la vot între forțele proeuropene și cele proruse va fi unul foarte strâns, iar în această perspectivă contează fiecare vot.

Sunt două lucruri care trebuie spuse. În primul rând, faptul că vor fi niște alegeri strânse și orice vot contează. Și îi îndemn, indiferent cum vor să voteze, pe cetățenii Republicii Moldova, în special pe cei care trăiesc în România, să meargă la vot. În zilele votului, o să le dăm toate informațiile despre unde și cum pot să voteze. Și în al doilea rând, am avut experiența alegerilor prezidențiale și a referendumului care au fost în 2024 (în  Republica Moldova, n.r.). Și aici avem dovedită influența rusă, mai mult decât atacurile cibernetice pe structuri critice, mai mult decât dezinformarea pe care am văzut-o și noi la alegerile noastre. Avem o influență nelegitimă a Federației Ruse si cred că e evident pentru toată lumea că cine face efortul ăsta electoral nu o face de dragul ideologiei, al unor principii, ci pentru a influența viitorul acestei țări”, a conchis președintele Nicușor Dan.

Menționăm că 23 de secții de votare vor fi organizate în 14 orașe din România pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.