Autoritățile de la Chișinău au discutat cu cele de la București despre situația anulării buletinelor de identitate românești pentru cetățenii din Republica Moldova. Asigurările vin din partea președintelui Parlamentului, Igor Grosu.
Oficialul a declarat în cadrul emisiunii FORUM de la Vocea Basarabiei că autoritățile din România caută soluții și ar urma să vină în curând cu un răspuns.
„Noi i-am rugat frumos. Ei au spus că se gândesc să găsească o soluție. Noi i-am rugat ca lucrurile să fie un pic mai predictibile, să nu fie procedura aceasta cum se întâmplă acum la hotar”, a subliniat Igor Grosu.
Totuși, președintele Parlamentului de la Chișinău a admis faptul că în procesul de obținere a unor buletine de identitate au fost folosite „niște proceduri mai neortodoxe”.
„Trebuie să recunoaștem că au fost niște proceduri mai neortodoxe, pentru că sunt cazuri când mii sau sute de cetățeni au vize de reședință, asta mi s-a explicat, într-un apartament, la o adresă. (…) Iar acum, autoritățile române făcând o evaluare a acestor procese au ajuns la o concluzie că e ceva care trebuie corectat. Acum, nu trebuie să sufere cetățenii. Acest lucru este evident și de aceea noi am făcut demersurile respective. Se caută o soluție și sperăm că în cel mai scurt timp se va veni cu un răspuns și o acțiune”, a spus Igor Grosu.
Menționăm că, după adoptarea în anul 2023 a unei noi legi privind evidența și actele de identitate ale cetățenilor români, România a anulat peste 162.000 de buletine. Dintre acestea 66% sau circa 100.000 aparțineau românilor născuți în Republica Moldova. În total, persoane din 86 de state au rămas fără buletin, în baza noii legi.






