Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, participă la Forumul de securitate din regiunea Mării Negre și a Balcanilor de la București.
În cadrul evenimentului, șeful Legilativului va fi vorbitor principal la două paneluri de discuții, unde va aborda progresele și provocările procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
De asemenea, în cadrul vizitei la București, Igor Grosu va avea întrevederi cu președintele României, Nicușor Dan, cu președintele Senatului, Mircea Abrudean, dar și cu alți oficiali de peste Prut.
Menționăm că Forumul de securitate din regiunea Mării Negre și a Balcanilor are loc la București în perioada 12–13 mai 2026. Aflat la cea de-a zecea ediție, evenimentul reunește experți și oficiali din mai multe state și include paneluri de discuții consacrate riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților din regiune.






