VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Președinta Sandu, după întrevedere cu premierul Poloniei: „Apreciem mult că Polonia susține pe deplin aspirațiile europene ale R. Moldova”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki. Șefa statului a apreciat relația foarte bună cu Polonia și sprijinul de care se bucură țara noastră în această perioadă complicată. 

Anul trecut țara noastră a primit asistență financiară poloneză pentru a face față crizei energetice. De curând, guvernul polonez a donat 20 de generatoare electrice pentru instituțiile din sectorul sănătăţii şi cele ale Inspectoratului General de Poliţie. Polonia este al doilea cel mai mare importator de vinuri moldovenești din UE, iar astăzi, la Chișinău, a avut loc Forumul de afaceri moldo-polonez, care va contribui la consolidarea relațiilor economice dintre țările noastre. Apreciem mult și faptul că Polonia susține pe deplin aspirațiile europene ale Republicii Moldova”, a spus Președinta Maia Sandu.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.