Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exprimat solidaritatea cu poporul spaniol și a transmis condoleanțe familiilor îndoliate după accidentul feroviar produs duminică în sudul Spaniei.
Șefa statului a subliniat, într-o postare pe platforma X, că Republica Moldova este alături de Spania în aceste momente de doliu.
„Condoleanțe familiilor și celor dragi afectați de tragicul accident feroviar din Spania. Țările noastre sunt alături una de cealaltă în aceste momente de doliu și pierdere”, a transmis Maia Sandu.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a anunțat că deocamdată nu există informații oficiale care să confirme prezența unor cetățeni ai Republicii Moldova printre victimele accidentului feroviar produs duminică în localitatea Adamuz, din Spania.
Conform informațiilor oferite de instituție, situația este monitorizată de Ambasada Republicii Moldova în Spania, care se află în contact permanent cu autoritățile locale pentru a identifica eventuale persoane afectate.
Amintim că un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut cel puțin 39 de morți și peste 70 de răniți grav în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe șine.






