Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită vineri, 12 septembrie, în audiență de către Papa Leon al XIV-lea la Palatul Apostolic din Cetatea Vaticanului.
Audiența pe care președinta Maia Sandu a avut-o la Vatican, este una privată, acordată de Papa Leon al XIV-lea și nu o vizită de stat formală. În diplomația Vaticanului, este formatul standard de întrevedere între Papă și liderii politici internaționali.
După audieță, șefa statului s-a întâlnit cu cardinalul secretar de stat Pietro Parolin și arhiepiscopul Pau Richard Gallagher, secretar pentru Raporturile cu statele și organizațiile internaționale.
În cadrul întâlnirii cordiale de la Secretariatul de stat, părțile și-au exprimat „satisfacția pentru relațiile bilaterale pozitive existente și urarea unei ulterioare consolidări a acestora” și „au făcut referință la situația păcii și a securității la nivel local, regional și internațional, cu o referință particulară la evoluțiile recente din Ucraina”, transmite Vatican News.







