VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Preoți ai Mitropoliei Moldovei, pe lângă „pelerinajele” anunțate, nu au ezitat să se distreze în barurile moscovite

Redacția NordNews a intrat în posesia unor fotografii care contrazic mitropolia Moldovei dovedind că pelerinajul organizat ”pentru preoți cu posibilități limitate” de  către Patriarhia Rusă pentru clericii moldoveni nu este chiar real. Deși au plecat pentru activități, exclusiv, religioase în locurile sfinte, așa cum se precizează în comunicatul mitropoliei, publicat miercuri pe site-ul instituției, preoții de la Episcopia de Ungheni și Nisporeni au încurcat locurile sfinte cu berăriile Moscovei.

Aceste imagini vin în contradicție cu scopul declarat al călătoriilor spirituale și ridică întrebări despre modul în care sunt utilizate fondurile și resursele, alocate de Patriarhia rusă pentru aceste pelerinaje. În fotografii, șase preoți îmbrăcați pe civil apar relaxați, stând la mese pline cu halbe de bere, departe de austeritatea și sobrietatea așteptată de la reprezentanții unei instituții religioase sau imaginea unor preoți sărmani în timpul unor astfel de călătorii spirituale.

Din imaginile, expediate pe adresa noastră, am identificat deocamdată doar doi preoți: este vorba de Nicolae Cantemir, preot în satul Rezina, raionul Ungheni și camaradul său de sutană – Lilian Prisacaru, preot în orașul Ungheni.

În perioada 1-2 septembrie, încă 64 de fețe bisericești au plecat în Rusia, unde Patriarhia Moscovei și Ilan Șor le-a făcut instructaje despre cum să acționeze înaintea alegerilor prezidențiale și referendumului din toamnă, după care le-ar fi dat câte un card ”MIR”, a scris publicația deschide.md.

Redacția Deschide.MD a intrat în posesia listelor cu cei care urmează să plece în următoarele zile la Moscova. Este vorba despre încă 18 preoți din raionul Florești, 25 din raionul Drochia și 21 din raionul Soroca.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.