Premierul de la Chișinău, Vasile Tofan, va efectua joi, 30 iulie, prima sa vizită oficială la București. În cadrul acesteia, șeful Guvernului Republicii Moldova va avea o întrevedere cu omologul său din România, Ilie Bolojan.
Cei doi premieri vor discuta proiectele strategice de interes comun, care au impact direct asupra cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, cooperarea economică și evoluțiile de securitate din regiune.
Ulterior, Vasile Tofan se va întâlni și cu președintele României, Nicușor Dan. De asemenea, șeful Executivului de la Chișinău va avea întrevederi cu conducerea Parlamentului României, dar și o sesiune de discuții cu reprezentanții Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni, axată pe stimularea investițiilor și susținerea mediului de afaceri.
Menționăm că aceasta este prima vizită oficială a premierului de la Chișinău, Vasile Tofan, de la preluarea mandatului.






