Premierul R. Moldova și președintele Comitetului Economic și Social European, discuții privind dosarul transnistrean

Premierul Alexandru Munteanu a avut astăzi, 23 aprilie, o întrevedere cu Séamus Boland, președintele Comitetul Economic și Social European (CESE), aflat într-o vizită la Chișinău.

Părțile au discutat despre rolul societății civile și despre oamenii implicați care contribuie zi de zi la schimbarea în bine a comunităților noastre.

- Advertisement -

Am abordat și consolidarea rezilienței, inclusiv dosarul transnistrean, unde rămânem angajați să evităm blocajele birocratice și să găsim soluții pentru oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului. În paralel, lucrăm la o economie mai puternică, cu mai multă siguranță și oportunități pentru cetățeni. Mulțumesc CESE pentru sprijinul constant în parcursul european al Republicii Moldova.”, a punctat premierul Alexandru Munteanu.

La rândul său, președintele CESE a exprimat susținerea puternică pentru integrarea țării noastre în Uniunea Europeană și disponibilitatea de a oferi sprijin în domeniile muncii și protecției sociale.

Menționăm că Séamus Boland, președintele Comitetului Economic și Social European se află într-o vizită oficială în Republica Moldova pentru a discuta despre procesul de aderare la Uniunea Europeană și asigurarea transparenței în procesul decizional.

Comitetul Economic și Social European este un organism consultativ al UE ce reprezintă organizațiile angajatorilor, lucrătorilor și alte grupuri de interese și funcționează ca o punte între instituțiile decizionale ale UE și cetățenii europeni

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.