VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Premierul desemnat, Dorin Recean, a obținut votul de încredere al Parlamentului

Deputații au votat astăzi pentru învestirea noului Guvern condus de Dorin Recean.

Noul Cabinet de Miniştri a fost aprobat cu votul a 62 de deputaţi.

Deputații au votat în timp ce opoziția scanda: ”Anticipate!”, ”Rușine!”.

Printre prioritățile imediate anunțate de Guvern se numără deschiderea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană și accelerarea procesului de integrare, majorarea influxului de investiții locale, creșterea competitivității sectorului agricol, curățarea instituțiilor statului de oameni corupți, accelerarea reformei învățământului și administrației publice la nivel central și local, accelerarea modernizări sistemului de săătate, creșterea pensiilor, alocațiilor și indemnizațiilor etc.

„Ne dorim o țară cu cetățeni prosperi, cu instituții puternice și transparente, cu mediu de afaceri competitiv, pentru care relația cu statul este un accelerator și nu o serie de obstacole. Vrem să trăim într-o lume sigură, în care tratatele internaționale sunt respectate, în care problemele dintre țări se rezolvă prin dialog, în care există respect față de statele mici. Vrem să fim membri deplini ai Uniunii Europene. Acest program desfășoară pașii pe care îi vom întreprinde pentru a realiza această viziune”, notează Dorin Recean.

Menționăm că noul Cabinet de Miniștri urmează să depună jurământul în fața președintei Maia Sandu.

Lista membrilor desemnați în Guvernul Recean:

Miniștri din Guvernul precedent:
Ala Nemerenco (ministra Sănătății)
Rodica Iordanov (ministra Mediului)
Dumitru Alaiba (ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării)
Anatolie Nosatîi (ministrul Apărări)
Vladimir Bolea (ministrul Agriculturii)
Nicu Popescu (ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene)
Oleg Serebrian (viceprim-ministru pentru Reintegrare)
Sergiu Prodan (ministrul Culturii)
Ana Revenco (ministra Afacerilor Interne),
Alexei Buzu (ministrul Muncii și Protecției Sociale),

Anatolie Topală (ministrul Educației și Cercetării)

Miniștri Noi:
Lilia Dabija (ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale);
Victor Parlicov (ministrul Energiei)
Veronica Sirețeanu (ministra Finanțelor)
Veronica Mihailov-Moraru (ministra Justiției).

Potrivit Zdg.md, Dorin Recean, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru al R. Moldova, locuiește într-o casă la sol, amplasată în orășelul Codru din municipiul Chișinău, construită pe un teren cumpărat de familia sa la mijlocul anilor ’90. În 2021, familia Recean a achiziționat o vilă în satul Câmpu Cetății din comuna Eremitu, județul Mureș, la câțiva km de staţiunea balneo-climaterică Sovata.

Oficial, candidatul la funcția de prim-ministru are calitatea de fondator la trei companii înregistrate în R. Moldova, în toate trei fiind asociat cu Traian-Cătălin Giosan, administratorul postului de televiziune PRO TV Chișinău. Din cele trei companii, cei mai mulți bani în 2021 i-a adus firma care gestionează în R. Moldova cele două restaurante de tip fast-food ale mărcii KFC.

În 2021 familia Recean a raportat venituri oficiale de peste 6,5 milioane de lei, majoritatea banilor, 4,8 milioane de lei, fiind obținuți de soția sa, Stela Recean, care este vicepreședintă a Consiliului de Conducere a Moldova-Agroindbank.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.