Premierul de la Chișinău, după întrevederea cu omologul său de la București: Mulțumesc României pentru sprijinul constant și pentru prietenia sinceră

„România este cel mai apropiat partener al Republicii Moldova și un prieten pe ajutorul căruia putem conta mereu”. Declarația a fost făcută de premierul Alexandru Munteanu după o întrevedere cu omologul său, Ilie Bolojan, care se află astăzi într-o vizită la Chișinău.

Părțile au discutat despre proiectele care apropie și mai mult cele două maluri ale Prutului printre care interconectările energetice, infrastructura, investițiile, integrarea europeană și consolidarea rezilienței în fața provocărilor de securitate din regiune.

- Advertisement -

Am condamnat incidentul grav produs noaptea trecută la Galați, unde o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe și a rănit civili nevinovați. Gândurile noastre sunt alături de cei afectați și de familiile lor. Aceste evenimente ne reamintesc că securitatea nu poate fi tratată ca un lucru de la sine înțeles. Într-o perioadă marcată de război și incertitudine, trebuie să investim în instituții puternice, infrastructură modernă, securitate energetică și cooperare strânsă cu partenerii noștri europeni”, a spus Alexandru Munteanu.

Totodată, șeful Guvernului de la Chișinău a venit și cu un mesaj de mulțumire pentru România „Mulțumesc României pentru sprijinul constant, pentru solidaritatea arătată în momentele dificile și pentru prietenia sinceră care unește cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului. Vom continua să lucrăm împreună pentru un viitor mai sigur, mai prosper și mai european”, a conchis premierul Republicii Moldova.

Menționăm că premierul interimar al României, Ilie Bolojan, se află astăzi într-o vizită la Chișinău. El a participat la evenimentul „Primării Puternice – Localități Dezvoltate”, organizat în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) și are programată o întrevedere și cu președinta Maia Sandu.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.