Premierul Alexandru Munteanu, după întrevederea cu omologul său din Luxemburg: „R. Moldova are prieteni de încredere în Europa”

„Republica Moldova are prieteni de încredere în Europa, iar Luxemburg este unul dintre ei”. Declarația a fost făcută de premierul Alexandru Munteanu, care a avut astăzi, 15 iunie, o întrevedere cu omologul său din Marele Ducat al Luxemburgului, Luc Frieden.

Astfel, șeful Guvernului de la Chișinău a apreciat sprijinul constant acordat de Luxemburg pentru parcursul european al Republicii Moldova.

- Advertisement -

Astăzi am discutat cu prim-ministrul Luc Frieden despre următorii pași ai Republicii Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană, despre investiții și despre oportunitățile de cooperare care pot aduce mai multă dezvoltare și locuri de muncă în țara noastră. Am apreciat sprijinul constant al Luxemburgului pentru parcursul european al Moldovei și pentru reformele pe care le implementăm. Într-un context regional complicat, este important să avem parteneri care ne susțin și care cred în viitorul european al Republicii Moldova”, a menționat premierul Alexandru Munteanu.

În cadrul discuțiilor, premierul de la Chișinău a subliniat și interesul Republicii Moldova pentru atragerea a noi investiții și valorificarea oportunităților de colaborare în sectoare precum tehnologia informațiilor, energia regenerabilă, logistica și agricultura modernă. Oficialii au abordat și situația regională de securitate, impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și provocările generate de amenințările hibride.

La rândul său, prim-ministrul Luxemburgului, Luc Frieden, a reafirmat sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea, părțile au reconfirmat interesul comun pentru menținerea dinamicii pozitive a relațiilor dintre R. Moldova și Marele Ducat al Luxemburgului și dezvoltarea cooperării bilaterale în domenii de interes reciproc.

Menționăm că astăzi, la Luxemburg, va avea loc și cea de-a doua Conferință interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană. Evenimentul va marca deschiderea negocierilor de aderare pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”, care stă la baza întregului proces de pregătire pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Delegația Republicii Moldova este condusă de premierul Alexandru Munteanu.

Se întâmplă după ce vineri, 12 iunie, toate cele 27 de state membre ale UE au aprobat poziția comună pentru lansarea primului grup de capitole de negociere cu Republica Moldova și Ucraina

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.