VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Precizări oficiale: În prezent nu există amenințări directe la adresa securității militare a statului

”În prezent, nu există amenințări directe la adresa securității militare a statului”. Precizarea a fost făcută de Ministerul Apărării, în contextul unor informații care circulă în spațiul online privind eventualele provocări ale Ucrainei în regiunea din stânga Nistrului.

Ministerul Apărării monitorizează toate evenimentele, acțiunile și schimbările care au loc în regiune și pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol. Ministerul conlucrează cu toate celelalte autorități de securitate ale statului ca, împreună, să prevenim orice tentativă de destabilizare, să menținem pacea și stabilitatea în țară, astfel încât cetățenii noștri să fie în siguranță”, precizează Ministerul Apărării.

Totodată, sursa citată subliniază că efectivul Armatei Naționale din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii din Zona de Securitate activează în regim normal.

În cazul în care vor fi identificate eventuale pericole pentru securitatea țării, Ministerul Apărării va informa imediat opinia publică. Informațiile false distribuite au scopul să creeze panică și confuzie în rândul oamenilor de pe ambele maluri ale râului Nistru. Îndemnăm cetățenii la calm și să se informeze doar din surse oficiale”, mai subliniază Ministerul Apărării.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.