Pompierii moldoveni, detașați în Grecia au intervenit timp de aproximativ cinci ore la stingerea unui incendiu în apropierea localității Diavata, în zona industrială de la periferia orașului Thessaloniki. Cei 12 pompieri, însoțiți de patru unități de tehnică specializată, au acționat împreună cu colegii eleni pentru lichidarea focarelor active rămase în urma unui incendiu de proporții.
Modulul specializat de combatere a incendiilor forestiere al pompierilor din R.Moldova a fost solicitat să intervină în zona industrială din Thessalonik. La moment, intervenția durează de aprope trei ore, iar noi în comun cu colegii din Grecia acționăm pentru localizarea incendiilor, a spus unul dintre pompieri implicați în misiune.
Salvatorii moldoveni au răcit zonele afectate, au identificat și lichidat focarele ascunse și au întreprins măsuri pentru prevenirea reaprinderii vegetației. Totodată, aceștia au asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor pompierilor eleni.Lucrările de intervenție au fost finalizate în jurul orei 20:30, după care echipa IGSU a revenit la Baza de Operații. Amintim că, cel de-al doilea contingent al Modulului GFFF-V Moldova participă la misiunea de prepoziționare în Republica Elenă, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii moldoveni acționează alături de echipe internaționale, contribuind la consolidarea capacităților de răspuns și la asigurarea unei intervenții operative în contextul riscului sporit de producere a incendiilor de vegetație și pădure în perioada sezonului estival.






