Pompierii moldoveni detașați în Republica Elenă își continuă misiunea operativă în cadrul Programului de Prepoziționare al Uniunii Europene, sprijinind autoritățile elene în lupta cu incendiile de vegetație.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pe 8 august, echipajele din a doua tură a contingentului moldovenesc au intervenit pentru stingerea mai multor focare izbucnite în apropierea localității Riolos, aflată la aproximativ 30 de kilometri de baza de operații. În total, 11 pompieri, cu patru unități de tehnică, au acționat pe trei sectoare, concentrându-se pe lichidarea focarelor, răcirea terenului și protejarea zonelor locuite.
În aceeași seară, salvatorii au fost redirecționați spre Helidoni Ileia, unde a izbucnit un incendiu de proporții, extins pe o suprafață estimată la circa 500 de hectare. Pe 9 august, echipele moldovene continuă intervențiile în teren, în paralel cu rotația efectivului.
Cel de-al doilea contingent, alcătuit din 22 de pompieri specializați în stingerea incendiilor forestiere, a ajuns în Grecia pe 1 august. Aceștia participă zilnic la instruiri alături de experți eleni, unde sunt familiarizați cu metode moderne de intervenție adaptate la condiții meteorologice extreme și terenuri dificile.
IGSU subliniază că participarea la acest program al Uniunii Europene reflectă angajamentul Republicii Moldova față de cooperarea internațională în domeniul protecției civile și solidaritatea cu statele afectate de dezastre naturale.






