VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Politicile în eficiența energetică, discutate la Ministerul Energiei cu experții FMI

Sectorul eficienței energetice urmează să fie inclus în prioritățile de investiții ale noului Mecanism de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate. Despre acest lucru a discutat ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul întrevederii cu experții misiunii Fondului Monetar Internațional, condusă de către Clara Mira și care va fi încheiată vineri, 6 octombrie.

Demnitarul a declarat că a oferit detalii despre mecanismele aflate în definitivare pentru îmbunătățirea eficienței energetice, precum Fondul rezidențial de eficiență energetică și programul Super ESCO destinat clădirilor publice.

Ministrul Energiei a reafirmat că investițiile în eficiența energetică se recuperează în câțiva ani, iar în aceste condiții sunt necesare subvenții pentru persoane fizice sau mecanisme de sprijin din partea statului în cazul imobilelor deținute de diferite autorități publice.

Oficialul a menționat și viitorul program de vouchere pentru electrocasnice, susținut de UE, prin intermediul PNUD Moldova, care din 2024 ar urma să fie susținut și din bugetul de stat.

De asemenea, agenda discuțiilor a inclus inițiativa contoarelor inteligente și perspectiva trecerii la tarife diferențiate pe timp de zi și noapte. În următoarele luni urmează să fie instalate până la 35 de mii de contoare Smart pentru a studia comportamentul consumatorilor și a schimba obișnuințele lor de consum. Datele acumulate vor ajuta la formularea noilor politici în domeniu.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.